-0.3 C
Bistrița
marți, decembrie 16, 2025

Schimb de șoferi în trafic, deconspirat: Tineri din Bistrița, cercetați penal după ce au încercat să păcălească polițiștii

Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au întocmit un dosar penal după ce au prins în trafic, la Reteag, un tânăr care conducea un ansamblu rutier fără a deține categoria corespunzătoare de permis, încercând apoi să fugă de la locul controlului, după ce i-a cerut prietenului său să treacă la volan.

Incidentul a avut loc la data de 30 octombrie, când polițiștii aflați pe Drumul Județean 170, în localitatea Reteag, au observat un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o remorcă. Aceștia au remarcat faptul că șoferul a oprit pentru scurt timp, a schimbat locul cu un pasager, iar apoi și-a continuat deplasarea.

În urma acestor constatări, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au efectuat semnal de oprire vehiculului. La volan se afla un tânăr de 22 de ani, din Bistrița. În momentul controlului, însă, un alt tânăr, de 18 ani, tot din Bistrița, care ar fi condus inițial ansamblul, a încercat să fugă.

Tânărul a părăsit vehiculul și a încercat să scape, fiind urmărit de către polițiști. După o urmărire de aproximativ 500 de metri, acesta a fost prins și imobilizat.

Cei doi au fost conduși la sediul poliției pentru verificări. Polițiștii au stabilit că tânărul de 18 ani, care ar fi condus inițial, nu deținea categoria corespunzătoare (categoria BE) pentru a conduce ansamblul rutier pe drumurile publice.

Ambii tineri au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Foto: Arhivă 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.