32.3 C
Bistrița
duminică, iunie 28, 2026

Școala Bisericii Ortodoxe se mută anul acesta la Liceul cu Program Sportiv

Școala Primară „Sfântul Stelian” va funcționa anul acesta la Liceul cu Program Sportiv. Inițial aceasta trebuia să funcționeze la Liceul de Muzică, în vecinătatea pe care Biserica Ortodoxă o reabilitează în acest sens, însă din cauza lucrărilor de la Liceul de Muzică s-a renunțat la idee.

Biserica Ortodoxă are începând din acest an școlar propria școală. Este vorba despre Școala Primară „Sfântul Stelian”. În acest scop a fost achiziționată clădirea în care a funcționat Liceul de Muzică. Clădirea este momentan în reabilitare, iar lucrările nu par a se finaliza curând.

În aceste condiții, Biserica Ortodoxă, prin Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a cerut o sală de clasă și un birou la Liceul de Muzică, ce s-a mutat ulterior într-o clădire învecinată.

Doar că și clădirea care adăpostește momentan Liceul de Muzică este în reabilitare, astfel că a trebuit căutat un alt spațiu pentru Școala Primară „Sfântul Stelian”.

„Prin adresa nr. 2029/09.09.2021, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița, reprezentanții Liceului de Muzică „Tudor Jarda” comunică faptul că, din cauza lucrărilor de reabilitare care se execută la clădirea unității de învățământ nu mai pot asigura spațiul necesar funcționării Școlii Primare „Sfântul Stelian”, solicitând efectuarea demersurilor necesare în vederea alocării unui alt spațiu acestei școli”, se arată într-un proiect de hotărâre ce se va afla pe masa consilierilor locali săptămâna aceasta.

În cele din urmă s-a găsit o clasă și un birou la Liceul cu Program Sportiv, unde va funcționa în primul an de activitate Școala Primară Sfântul Stelian. Școala patronată e biserică este privată și în prima fază va avea doar o clasă. Mai multe despre ce planuri are Biserica Ortodoxă cu această școală puteți citi AICI.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...