0.5 C
Bistrița
marți, februarie 10, 2026

Mobilizare: Școlile din comunitățile sărace ale județului au la dispoziție peste 5 milioane de lei pentru a combate abandonul școlar

7 primării din județ au accesat pentru școlile gimnaziale din comunitățile lor peste 5.600.000 lei. Cu acești bani școlile au conceput proiecte care să prevină abandonul școlar. 

Cele mai mari șanse le au comunitățile sărace ale județului – Runcu Salvei și Târlișua, la care se adaugă încă cinci localități defavorizate din județ. Acestea vor primi punctaj maxim și au șanse să acceseze granturile pentru intervenții care să diminueze riscul de abandon școlar”, a afirmat recent inspectorul general Cristian Nicula.

Școlile din învățământul preuniversitar de stat pot obține granturi de maxim 250.000 euro pentru diminuarea riscului de abandon școlar.

Ministerul Educației a anunțat că proiectele depuse de școlile din comunități defavorizate pot deservi minimum 16 copii până la maximum 50 de copii.

Prioritate vor avea proiectele implementate în comunități rurale izolate, defavorizate din punct de vedere economic sau care vizează grupuri vulnerabile de copii.

Banii primiți în proiecte se vor utiliza pentru:

  • amenajarea, igienizarea și dotarea a minimum 2 săli pentru activități cu copiii,

  • achiziționarea de mobilier, echipamente și materiale necesare amenajării spațiilor serviciilor complementare nou înființate;

  • achiziționarea materialelor didactice, a hranei, precum și a transportului pentru copii, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni;

  • servicii de informare, consiliere și sprijin pentru părinții/reprezentanții legali/persoana în grija căreia se află copilul;

Șeful ISJ BN a explicat că în Bistrița-Năsăud s-au semnat în prima rundă contracte cu 17 școli din județ, în valoare de 13 milioane de lei. Activitățile din proiect se vor derula pe perioada a trei ani, a mai explicat prof. Cristian Nicula.

Programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) prin acordarea de granturi. Aproximativ 2.500  de școli gimnaziale din România cu risc mediu și crescut de abandon școlar vor avea acces la bani. 

Valoarea totală a proiectelor depuse de UAT-urile din județ în cadrul acestui apel este de 5.684.914 lei. Astăzi a fost ultima zi în care se mai puteau depune proiecte pentru apelul mai sus amintit”, a transmis inspectorul general Cristian Nicula.

Proiectele au fost depuse de primăriile a șapte localități din Bistrița-Năsăud: 

  • Liceul Teoretic “Constantin Romanu-Vivu” Teaca – Nume proiect: „Castelul Copiilor” – Valoare proiect:  709.000 lei
  •  Liceul Tehnologic Telciu – Nume proiect: „Lumea copiilor – Ludotecă și Grup de joacă” / Valoare proiect:  744.652 lei
  •  Scoala Gimnaziala Romuli – Nume proiect: “Trenuletul Veseliei” / Valoare proiect:  744.652 lei
  •  Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Maieru – Nume proiect: Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare în comuna Maieru, Valoare proiect:  1.150.658 lei
  • Școală Profesională Târlișua – Nume proiect: „Ludotecă și Grup de Joacă în comuna Târlișua – serviciu complementar de educație timpurie incluzivă și de calitate” / Valoare proiect: 951.620 lei
  • Scoala Gimnazială „Grigore Herinean” Galații Bistritei – Nume proiect: “Ludoteca si Grup de joacă” / Valoare proiect: 711.788 lei
  • Școala Gimnazială Parva – Nume proiect: “Dumbrava minunată” – Valoare proiect: 672.544 lei

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...