19.2 C
Bistrița
vineri, septembrie 12, 2025

Se pregătește un super centru pentru elevi, cu bazin de înot, săli de sport și ateliere, pe strada Nicolae Bălcescu

În viitorul apropiat, elevii vor avea parte de un centru dedicat lor, cu bazin de înot, săli de sport și ateliere. Acesta va fi amenajat pe strada Nicolae Bălcescu, într-un spațiu ce aparține de Școala Profesionale Specială „Sfânta Maria”.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud intenționează să acceseze fonduri europene pentru construirea unui Centru Județean de Tineret și Educație Integrativă. Odată cu realizarea acestei investiții, elevii de toate categoriile vor avea acces nelimitat și neîngrădit la sport și educație.

Scopul proiectului este dezvoltarea elevilor prin diversificarea ofertei de servicii prin crearea infrastructurilor specifice, precum şi prin programe pentru facilitarea dezvoltării personale și sociale al acestora. În sedința de vineri se va solicita consilierilor să își dea acordul de principiu pentru demararea acțiunii de obținere a  avizelor,  întocmirea studiului de fezabilitate și a documentației de avizare a lucrărilor de intevenție la un imobil situat în strada Nicolae Bălcescu.

Centrul va dispune de: un bazin didactic de înot; de săli de sport; săli de ateliere în care elevii să-și exprime ideile, să se cunoască, să-și manifeste preocupările; o bibliotecă școlară; cabinete medicale educative punându-se accentul pe medicina educativă și preventivă, precum și alte forme de educație integrativă.

Beneficiarii „Centrului Județean de Tineret și Educație Integrativă BistrițaNăsăud” vor fi elevii de pe raza județului Bistrița-Năsăud, înscriși în învățământul de masă, elevii din învățământul special și special integrat, beneficiari ai educației incluzive, copiii instituționalizați în centrele din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud.

Practic vor fi reabilitate și extinse clădirilor existente care au destinația de săli de clasă și ateliere și care fac parte din baza materială a Școlii Profesionale Speciale Sfânta Maria, de pe strada Nicolae Bălcescu.

Foto: știriletransilvaniei.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ!

Caravana Škoda 2025 vine cu premii spectaculoase! Două zile de test drive-uri cu cele mai îndrăgite modele Škoda, noutăți din lumea auto și o TOMBOLĂ cu premii WOW îi așteaptă pe bistrițeni la Caravana Škoda 2025.

Iubești fructele de mare?! Musai să ajungi la ALMARS, restaurantul unde gătește chef Ștefan Șimon – bucătar școlit în restaurante cu stele Michelin

Fostul Restaurant Lacto-Vegetarian de pe strada C.R. Vivu din Bistrița, un loc care și-a câștigat reputația...

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos: