20.8 C
Bistrița
vineri, august 7, 2026

SEBIȘ: Bărbat agresat și tâlhărit, în propria casă, de un tânăr!

Un tânăr de 19 ani, din Sebiș, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a intrat în casa unui bărbat din localitate, pe care l-ar fi amenințat și agresat. Ulterior, tânărul a plecat de la fața locului cu suma de 1.800 de lei.

În dimineața de 15 septembrie, în jurul orei 01.00, pe fondul unor neînțelegeri cu privire la o sumă de bani, tânărul ar fi pătruns, fără drept, în locuința unui bărbat de 75 de ani, din Sebiș, pe care l-a amenințat și agresat pentru a-i înmâna banii.

Ulterior, tânărul a plecat de la fața locului cu suma de 1.800 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat de polițiști, banii fiind restituiți păgubitului. În prezent, tânărul reținut se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud și urmează fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit”, informează IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: