17.4 C
Bistrița
vineri, iunie 12, 2026

FOTO – Sebiș: Tractor răsturnat într-o zonă greu accesibilă

Pompierii militari și salvamontiștii au fost solicitați să intervină astăzi într-o zonă greu accesibilă din localitatea Sebiș. Un tractor s-a răsturnat, iar din primele informații, victima a suferit mai multe leziuni.

Un tractor s-a răsturnat astăzi într-o zonă greu accesibilă din localitatea Sebiș.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu șenilata, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de la Salvamont Bistrița-Năsăud.

Din primele informații, victima este politraumatizată și semiconștientă.

UPDATE

Victima a fost găsită politraumatiză, conștientă. În sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD”, informează ISU BN.

UPDATE 2

Prima persoană ajunsă la fața locului a fost colegul nostru Handrea Tiberiu care locuiește la aproximativ 1 km distanță de locul accidentului. Tibi a găsit victima afară din tractor, conștientă și cooperantă, prezenta multiple fracturi și acuza dureri toracice.

Acesta i-a acordat măsurile de prim ajutor medical necesare până la sosirea echipajelor medicale. Victima a fost preluată de echipajul ce încadrează elicopterul SMURD și transportată la o clinică de specialitate din garnizoana Târgu Mureș”, potrivit ISU BN.

UPDATE 3

Astăzi, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un eveniment, sesizat prin S.N.U.A.U. 112, soldat cu rănirea unei persoane.

„Din primele date, un bărbat de 36 de ani din Sebiș, în timp ce desfășura activități agricole cu un tractor ce tracta un utilaj pentru balotat, în locul denumit „Sub Deal”, s-a răsturnat, accidentându-se.

Bărbatul accidentat a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, explică cei de la IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Garnizoana Tg-Mureș? Dar ce… are Mureșul spital militar..
    Nici măcar o unitate militara mai de seamă nu mai are… deși ar cam fi cazul… chiar nu am inteles chestia asta cu garnizoana…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.