15.8 C
Bistrița
joi, iulie 23, 2026

Semimaratonul Mocăniței ia o pauză anul acesta! Ce se întâmplă cu voucherele câștigate pentru competiția din 2025:

Ediția a 5-a a Semimaratonului Mocăniței ar fi trebuit să aibă loc toamna aceasta. Organizatorii au anunțat că au luat decizia să facă o pauză și caută un partener – o asociație din zona sportivă, împreună cu care să continue Semimaratonul Mocăniței în anul 2026, în condițiile în care numărul de probe și de participanți este tot mai mare de la an la an, la fel ca și resursele umane, de timp și financiare necesare organizării acestei competiții sportive.

După ani buni de alergat prin păduri, livezi și prin viile din Podgoria Lechința la Semimaratonul Mocăniței, am luat decizia că este momentul să facem o pauză și să ne regrupăm.

Inițiativa de a organiza o competiție sportivă la mocăniță a venit în anul 2021 din partea Asociației Hai-Hui Bistrița, care s-a implicat pentru organizarea primelor două ediții.

Din dorința de a duce mai departe acest proiect frumos, ajutați de Tășu și de voluntarii din zona sportivă, am mers mai departe.

Este evident însă că odată cu dezvoltarea acestui proiect, numărul de probe și de participanți tot mai mare, resursele umane, de timp și financiare necesare organizării acestei competiții sportive sunt mai mari”, transmit cei de la Asociația Mocănița Transilvaniei.

Aceștia mai spun că sunt nevoiți să prioritizeze ceea ce ține de dezvoltarea proiectului mocăniței, iar pentru organizarea semimaratonului să găsească un partener, o asociație din zona sportivă ce are membri, logistică și ca obiect de activitate organizarea acestui tip de competiții sportive.

Semimaratonul Mocăniței s-a dovedit încă de la prima ediție un loc în care oamenii vin de la mic la mare să facă mișcare, să exploreze împreună și să se întreacă în primul rând pe ei înșiși. Tare ne-am bucura să putem duce acest spirit mai departe.

Așadar, căutăm un partener, o asociație sportivă împreună cu care să continuăm Semimaratonul Mocăniței în anul 2026„, au mai explicat.

Sportivii care au câștigat la ediția precedentă și au primit voucher sunt informați că acesta va fi valabil la ediția viitoare.

„Noi ne vom focusa în această toamnă pe proiectul Ecorail Transilvania, pentru ca anul viitor de 1 Mai să putem pedala pe cele 8 ciclodrezine.

Dacă v-ați făcut planuri pentru data de 11 Octombrie să veniți la semimaraton, vă invităm în gara mocăniței din Teaca pentru o „clacă la ștrec”!”, au mai completat cei de la Asociația Mocănița Transilvaniei.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: