27.6 C
Bistrița
marți, iulie 21, 2026

SEMNAL. De la fotografie, la poezie: Diana Boariu (absolventă a Liceului „Corneliu Baba” Bistrița) își lansează volumul de debut „Scriu doar noaptea”

Diana Boariu, absolventă a Liceului de Arte „Corneliu Baba” Bistrița și a Universității de Arte și Design Cluj, era cunoscută până nu demult drept un talentat artist fotograf. Curând, însă, va lansa și un volum de poezii intitulat „Scriu doar noaptea”.

Diana Boariu se naște în Bistrița dintr-o dublă febră: cuvântul și imaginea, litera și lumina, două teritorii care se infiltrează unul în celălalt până la indistincție.

Scriu doar noaptea, volumul ei de debut apărut la editura Nosa Nostra, marchează sedimentarea unei arderi lente, o depunere de straturi interioare în care vocea se decantează până la transparență tăioasă.

Cartea se deschide ca o cameră obscură în care gândurile se developează lent, iar fiecare poem păstrează urma unei expuneri prelungite la sine.

Scriitura ei curge fără zgomot, dar nu fără tensiune. O mișcare continuă, aproape minerală, în care fiecare vers își găsește locul cu o precizie de filigran.

În această arhitectură fragilă pulsează o luciditate neiertătoare. Iar suprafața calmă ascunde o vibrație densă, o materie care nu se lasă epuizată la prima lectură.

Există o disciplină a tăcerii în aceste texte, o respirație controlată, ca și cum fiecare cuvânt ar fi trecut printr-un filtru sever înainte de a fi lăsat să existe. Nimic nu este gratuit, nimic nu se risipește.

Sub această lumină reținută, temele își păstrează gravitatea intactă. Durerea nu este expusă, ci absorbită, iar din interiorul ei se degajă o claritate care nu caută să impresioneze, mai cu seamă să persiste. Versurile nu revendică și nu imploră, ele sapă. Iar în adâncul lor, întrebările existențiale apar ca niște fisuri prin care realitatea începe să cedeze, lăsând să se întrevadă o zonă mai aspră, mai reală.

Formația de cititoare a Dianei Boariu se simte ca o rețea invizibilă de tensiuni și echilibre. Nu există ornament inutil, nici exuberanță ostentativă.

Limbajul rămâne riguros, aproape auster, dar tocmai această reținere amplifică impactul. Emoția este mai cu seamă iradiată, iar intensitatea se construiește din acumulări subtile, din detalii care capătă greutate în tăcere.

Poezia ei caută să fixeze o stare de luciditate continuă, un teritoriu în care sensibilitatea nu slăbește vigilența, iar fragilitatea nu anulează forța. Din această tensiune se naște o voce distinctă, care înaintează sigur, fără grabă, fără ezitare, într-un spațiu literar unde autenticitatea nu mai este o promisiune, ci o prezență.

Creațiile literare ale Dianei Boariu au fost publicate în mai multe reviste de profil din România. Volumul Scriu doar noaptea va fi lansat oficial în vara acestui an, în cadrul unui eveniment special.

Mai jos – și câteva dintre poemele semnate de Diana Boariu:

Prefață

Pretext
Pre..iubire
Prerevedere
Preîmpăcare
Predespărțire

Prea..prezent
În mintea mea

Iar am întrebat de tine.

Prea târziu ne-am regăsit
Ca să ne pierdem prea devreme.

Corpul perfect

Acum tăcută nu mai sunt,
Dar niciodată nu mi-a plăcut
Să vorbesc prea mult

Nu mă recunosc,
Și nici corpul
Nu mă recunoaște
Pe mine.

Trupul meu mă ține vie
Și pe mine, și gândurile mele
Și îmi amintesc cum
Atunci,

În sfârșit aveam
Corpul perfect.
Nu pentru că așa era,
Ci pentru că-ți plăcea ție.

Vecini

Eu văd în fiecare zi răsăritul,
Tu apusul.
Și deși suntem în același loc,
Suntem în locuri atât de diferite.

Furtuna

Sunt o furtună,
Sunt de necontrolat,
Iubesc ca o ploaie torențială
Și uit repede ca vântul.

Sunt o tornadă,
Mă-nvârt în cerc
Și uit de unde am plecat,
Dar până la urmă dispar,
Luând cu mine
Fărâme dintr-un tot
Al tău și al altora.

Sunt prea mult deodată,
Dar fără mine te ofilești.
Nu mai cresc roadele când nu sunt acolo
Și nici florile nu mai răsar

E doar uscăciune.

Îți lipsește ploaia,
Îți lipsește prea multul,
Deși când îl aveai, te-nspăimânta.

Ai vrut soare,
Dar acum te arzi.

Sunt o ploaie de vară.
Când vin, vin cu totul.
Dar acum știu că nu trebuie să stau mult
Și plec la fel de repede cum am venit.

Plec înainte să apuci
Să ieși să te răcorești
Să mă simți pe pielea ta.

Te las să te încălzească soarele
Până ți se face dor din nou.

Vin cu toamna și cu vântul
Și mă transform din nou
În furtună.

Dar acum nu mai vrei să mă simți,
Sunt rece și înțepătoare.

Sunt iarăși prea mult.

Armura

Numai în fața ta am stat
Dezbrăcată
De nesiguranțe pe corpul meu,
Dezbrăcată
De neîncredere,
Dezbrăcată
De frica de judecată, și

Și de haine.

Urme

Totul e măsliniu aici,
Până și pielea ta
Cu miros de soare-n mare.

Parc-ai fost făcut din fărâme de istorie
Și ai moștenit înțelepții
Care-au călcat aceleași drumuri
Pe care am pășit și noi,
Poate, împreună.

Ieri m-am cutremurat la gândul
Că poate nu ne vom mai vedea vreodată
Și plăcile tectonice au confirmat.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: