7.7 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Sfânta Marie Mare: Mii de credincioși, la mănăstirile Nicula și Dobric, răsfirați pe dealurile din jur…

Sărbătorim pe 15 august cea mai mare sărbătoare religioasă a verii, Adormirea Maicii Domnului. Azi se  cinstește moartea și înălțarea Fecioarei Maria cu trupul la cer.  Mii de credincioși răsfirați pe dealurile mănăstirii Nicula au cântat ieri seară Prohodul Maicii Domnului, alături de corul de măicuțe de la Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului din Piatra Fântânele. Și la Mănăstirea Dobric este sărbătoare mare astăzi.

Sărbătoare mare, azi, la Mănăstirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Dobric. Sfânta liturghie va fi oficiată de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Mănăstirea de la Dobric (numită și Nicula Țibleșului) își prăznuiește azi hramul. Slujbele religioase au început la Dobric încă de ieri.

Este deja o tradiție ca, de Sfânta Maria Mare, creștinii din întreg județul, dar și din alte părți alte Transilvaniei, să facă pelerinaje la Nicula și Dobric.

Se vorbește printre credincioși că o rugăciune rostită din tot sufletul, în fața Icoanei Maicii Domnului din Dobric, dă roade. De-a lungul timpului, icoana a alinat durerile multor credincioși, iar pe unii i-ar fi vindecat chiar și de cancer…

Având în vederea starea de alertă și măsurile impuse de autorități, vă rugăm pe toți credincioșii care veți participa la slujbele religioase, cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului, ca în incinta mănăstirii să purtați masca și să păstrați distanța obligatorie”, au transmis cei de la Mănăstirea Dobric.

Cea mai mare sărbătoare religioasă a verii, Adormirea Maicii Domnului („Paştele verii”), ne aminteşte în fiecare an, pe 15 august moartea și înălțarea Fecioarei Maria cu trupul la cer.

La Mănăstirea Nicula, în sunet de clopot și toacă, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost purtată în procesiune în jurul bisericii noi, transmite Radio Renașterea. Credincioșii răsfirați pe dealurile din jurul mănăstirii au cântat pricesne închinate Maicii Domnului.

Alături de credincioși, ieri seară și măicuțele din Piatra Fântânele au fost invitate să cânte Prohodul Maicii Domnului, împreună cu corul Paslmodia Transylvanica, dirijat de pr. prof. Vasile Stanciu.

Conform canoanelor bisericeşti, azi nu se spune „La mulţi ani”.

Românii care poartă acest nume îşi serbează onomastica pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului.

Superstiţii şi credinţe din străbuni

În dimineața zilei de 15 august, tradiția spune că femeile trebuie să meargă la biserică cu fructe (struguri, prune) și bucate alese pe care să le sfințească. Acestea sunt apoi împărțite în cinstea celor trecuți în neființă.

Se spune că această sărbătoare se respectă mai ales pentru sănătate, căsătorie, nașteri ușoare și vindecări.

Dacă înfloresc trandafirii până în ziua de Sfânta Maria, toamna va fi lungă.

O veche tradiție populară mai spune că de Sfânta Maria Mare se încheie dusul oilor la munte. 

Bărbații își schimbă pălăria cu o căciulă pentru că, după Sfânta Maria Mare vremea începe să se strice, prevestind capriciile toamnei.

Se deschide un nou sezon de nunţi în biserică, până în noiembrie, când începe postul Crăciunului. În perioada rămasă până în 8 septembrie, când e sărbătorită Sfânta Maria Mică (nașterea Maicii Domnului), se lucrează intens la semănăturile de toamnă, pentru ca rodul să fie bogat.

Tot în această zi se angajează paznicii la vii.

Florile culese azi se pun la icoane, pentru că au puteri tămăduitoare, alină durerile şi protejează de fulgere.

Se mai crede că uşa casei trebuie ţinută deschisă, pentru ca Maica Domnului să poată intra în casă ca să aducă binecuvântare. 

Potrivit tradiției, adormirea Maicii Domnului a fost vestită de Arhanghelul Gavriil.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, cel care a redactat „Viața Maicii Domnului”, spune că Arhanghelul Gavriil întinzându-i ramura de finic, i-a spus „Fiul și Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! Astăzi, așa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, așa vei bucura și pe oștirile cerești prin urcarea ta cea binecuvântată, cu care ai făcut să strălucească încă și mai mult sufletele sfinților”.

După această veste, Fecioara Maria a încercat să-i încurajeze pe cei apropiați. „Nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-vă de bucurie și mai mare. Vreau să merg la Fiul meu, Cel ce dăruiește tuturor ființă și viață. Și când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog și să mijlocesc pentru voi, pentru toți creștinii și pentru lumea întreagă.

Pentru ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa, să se milostivească de toți credincioșii și să-i întărească și să-i ducă pe calea vieții. Iar pe cei necredincioși să-i întoarcă și să-i facă pe toți o singură turmă a Bunului Păstor care și-a dat sufletul pentru oile Sale și le cunoaște și ai Săi îl cunosc…!

Apoi a mulțumit Domnului pentru toate. Mântuitorul a venit la ea împreună cu cetele îngerești și i-a zis: „Fericită fii și să se bucure inima ta. Pentru harul care ți-a fost dat, tot sufletul care va chema numele tău cu sfințenie nu va fi lepădat, ci va afla mângâiere și milostivire în această viață și în veacul viitor…

Foto @ Radio Renasterea

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.