18.6 C
Bistrița
miercuri, iulie 8, 2026

Șir de ilegalități după un accident cu ATV-ul în Bistrița Bârgăului

Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit un dosar penal în urma unui accident cu un ATV, produs în Bistrița Bârgăului. Atât conducătorul ATV-ului, cât și un pasager de 20 de ani, au fost răniți.

Ieri, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier în localitatea Bistrița Bârgăului.

„Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, din Bistrița Bârgăului, în timp ce conducea un ATV pe o stradă din localitate, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat. În urma accidentului, atât conducătorul ATV-ului, cât și un pasager de 20 de ani, au fost răniți, acesta din urmă fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul ATV-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional”, potrivit IPJ BN.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul de 21 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar ATV-ul condus de acesta nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit că, după producerea accidentului, conducătorul vehiculului ar fi mutat ATV-ul în curtea unui imobil, modificând astfel locul producerii evenimentului rutier.

„În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, au mai precizat cei de la IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: