8.4 C
Bistrița
joi, martie 19, 2026

ȘOCANT: I-a intrat noaptea în casă, după ce a spart geamul și ușa, ca s-o înjure!

Un bărbat din Bistrița riscă să stea 30 de zile după gratii. Azi-noapte, băut fiind, a intrat într-o locuință, spărgând geamul de la ușă și o fereastră. În casă, a înjurat femeia care locuia acolo.

Un bistrițean de 41 de ani a fost reținut azi-noapte de polițiști. Oamenii legi au fost chemați, prin apel 112, în ajutor, de o femeie.

Mai exact, în timpul nopți, băut fiind, bărbatul a intrat în curtea casei bistrițencei și apoi a distrus ușa și un geam, ca să intre în casă. Acolo a început să o înjure pe femeia cu care avusese niște neînțelegeri mai vechi.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, azi-noapte, în jurul orei 02.00, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri avute, bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil, ar fi distrus geamul ușii de acces de la intrare și un geam de la fereastra locuinței, ar fi pătruns în locuință și ar fi adresat injurii unei femei care locuia la adresa respectivă împreună cu fiul ei. Femeia a apelat numărul unic de urgență.

La fața locului s-a deplasat, de urgență, un echipaj al Poliției municipiului Bistrița, bărbatul în cauză fiind depistat și condus la sediul Poliției pentru dispunerea măsurilor legale” au explicat reprezentanții IPJ BN.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu și distrugere. Bărbatul se află în arestul IPJ BN, iar astăzi va ajunge în fața instanței de judecată. Se cere luarea unei măsuri preventive.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....