6.6 C
Bistrița
joi, februarie 5, 2026

Șoferul care a provocat unul dintre accidentele de pe Dragoș Vodă – prins trei zile mai târziu drogat la volan!

Unul dintre șoferii care a lovit o mașină parcată pe strada Dragoș Vodă zilele trecute a fost prins la trei zile de la accident de către un echipaj de rutieră drogat la volan.

Bistrițeanul.ro prezenta ieri pățania unui șofer care locuiește pe strada Dragoș Vodă, unde și-a și parcat mașina. Autoturismul i-a fost lovit în aceeași zi de doi șoferi diferiți.

Dacă unul dintre ei a oprit și l-a căutat pe proprietarul mașinii pe care a lovit-o, cel de-al doilea și-a văzut de drum. Ulterior, acesta s-a prezentat la poliție și a declarat accidentul:

„La data de 2 februarie a.c., la sediul Poliției municipiului Bistrița s-a prezentat în termenul legal, pentru a declara un accident rutier în care a fost implicat, un tânăr de 23 de ani, din Bistrița. În urma testării acestuia cu aparatele din dotare, rezultatele au fost negative”, a declarat pentru Bistrițeanu.ro Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

La 3 zile de la această întâmplare, mai exact astăzi, șoferul respectiv a fost oprit în trafic și a fost testat cu drug-test, rezultatul fiind pozitiv. A fost condus la spital pentru prelevarea de probe care să confirme sau să infirme rezultatul indicat de drug-test.

Acesta nu are drept să conducă 72 de ore până când vin rezultatele, primind o dovadă fără drept de circulație. Dacă rezultatul este confirmat pozitiv, acesta nu doar că rămâne fără permis, ci se alege și cu dosar penal.

„La data de 5 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit pentru control, în trafic, un autoturism condus de tânărul de 23 de ani, din Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatele din dotare, ulterior fiind condus la o unitate medicală”, a mai spus purtătorul de cuvânt Paul Rodilă.

Mai puteți citi pe acest subiect:

VIDEO – Dublu-ghinion: I-a fost lovită mașina în parcare, de două ori în aceeași zi

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.