23.4 C
Bistrița
miercuri, august 19, 2026

Șoferul unui taxi – un tânăr din Bistrița, prins drogat la volan!

Un bărbat de 28 de ani, din Bistrița, a fost oprit pentru control în timp ce efectua activități de taximetrie, fără a avea client. Polițiștii au descoperit că era drogat.

În data de 15 mai, în intervalul orar 09:00-13:00, poliţiștii din cadrul Serviciului Rutier și cei ai formațiunilor rutiere Năsăud și Beclean au acționat pe raza localităților Bistrița, Năsăud și Beclean pentru verificarea legalității transportului în regim taxi și prevenirea accidentelor rutiere.

Astfel, au fost verificate 19 autovehicule care efectuează transport rutier în regim taxi, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 16 sancțiuni în cuantum total de 8.430 de lei.

În cadrul acțiunii a fost depistat un conducător de taximetru care nu deținea certificat de atestare a pregătirii profesionale, fiind sesizată instituția abilitată pentru dispunerea măsurilor legale, respectiv retragerea autorizaţiei taxi.

De asemenea, cu privire la un alt conducător de taximetru, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, potrivit IPJ BN.

Conducătorul auto, un bărbat de 28 de ani, din Bistrița, a fost oprit pentru control în timp ce efectua activități de taximetrie, fără a avea client.

Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, buletinul de analiză toxicologică confirmând prezența unor substanțe interzise.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: