14 C
Bistrița
luni, mai 18, 2026

Sofia, fetița fotbalistului Marius Contofan, suferă de o boală rară! AJUTĂM??

Familia fotbalistului Marius Contofan, de la RAAL Bistrița, trece, de o lună de zile, prin zile cumplite. Fetița lor de 9 anișori a fost diagnosticată cu sindromul Rasmussen, o boală rară și gravă. ”Nu știm ce ne așteaptă!” a declarat Marius.

Sofia a venit pe lume, în familia fotbalistului Marius Contofan de la RAAL Bistrița, acum nouă ani de zile. Însă de la vârsta de 5 ani, au început problemele medicale.

De la vârsta de 5 anișori a fost diagnosticată cu epilepsie. Atunci a făcut prima criză. Făcea crize epileptice, în somn. Dar erau controlate cu medicamentație. Am avut chiar și o perioadă în care timp de 10 luni de zile nu a făcut nicio criză!” a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, Marius Contofan.

Apoi, de Florii, a început chinul mai mare.

De la Florii, numărul de crize a crescut. Uneori, chiar pe o perioadă de 12- 24 de ore, făcea convulsii tot la 5 minute. Am ajuns la ATI la Cluj de nenumărate ori de atunci, că doar așa, sedată, o puteau scăpa. Și acum suntem la spital. Iar diagnosticul este de sindrom Rasmussen, o boală rară” a explicat Marius.

Encefalita Rasmussen este o boală neurologică rară, caracterizată prin inflamație cronică a unei părți a creierului. Ca și simptome, de la convulsii frecvente și severe se poate ajunge până la paralizie. Iar ca tratament, în unele situații, e nevoie de îndepărtarea părții de creier care e afectat.

Chiar dacă avem o doctoriță neurolog foarte bună aici la Cluj, am fost contactați de două doctorițe de la București, foarte bune pe partea asta, neurologică. Ideea este că în astfel de cazuri, se încearcă un tratament medicamentos, care nu e decontat, dar singura scăpare este operația. Mai exact, Sofiei ar trebui să îi fie îndepărtată jumătate din emisfera stângă a creierului. Doar că e o operație cu risc. Deși se spune că la copii refacerea e ușoară, Sofiei, la 9 ani de zile, deja îi sunt definitivate fiecare parte a creierului cu ce se ocupă. Astfel că ce va fi după operație, nu știm. Chiar nu știm ce ne așteaptă!” a spus tatăl Sofiei.

Săptămâna viitoare vor merge la București, să discute mai clar situația Sofiei. Iau în considerare inclusiv operația în extern.

Chiar dacă și doctorii de la București sunt foarte buni, am înțeles că e unul singur care face operația, ne gândim și la străinătate. Am auzit că în extern sunt clinici special numai pe aceste afecțiuni, epileptice. Dar automat sunt alte costuri. Oricum, am rămas plăcut surprinși că deja s-au adunat bani și dacă e să mergem îns trăinătate, sperăm să avem banii necesari pentru a-i oferi cel mai bun tratament. Dar cum spuneam, ce se întâmplă după operație, asta chiar nu știm….” a mai completat Marius Contofan.

Marius și Alexandra mai au un băiețel de doi ani de zile. Fac cu rândul și la muncă, și acasă. Sunt recunoscători că au înțelegere de la locul de muncă, și susținere atât morală cât și financiară.

Chiar am rămas uimiți. Și suntem recunoscători. Și credem că vom reuși să optăm pentru cea mai bună soluție pentru Sofia…” a concluzionat Marius Contofan.

 

Așadar, dacă vreți să o ajutați pe Sofia, o puteți face donând în contul lui:

  • Marius Contofan
    • Banca Transilvania
      • RO93BTRL00601201K48626XX
    • Revolut
      • RO58 REVO 0000 1484 2453 6778
      • 0755191463

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...