11.5 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

Spectacol în toiul nopții – Perseidele: E suficient să ieșim în natură ca să putem admira ploaia de stele

Natura ne pregătește cel mai frumos spectacol.  În noaptea de joi spre vineri, îmbrăcați-vă gros, luați-vă sacii de dormit, păturile sau chiar șezlongurile  și căutați dealurile din afara localităților pentru a…admira cerul. Veți putea observa, cu ochiul liber, o grămadă de stele căzătoare, așa-numitele PERSEIDE.

În noaptea de 12-13 august,  așa-numitele Perseide ating nivelul maxim. Se vor vedea mai multe stele căzătoare decât de obicei. Pentru a le vedea trebuie să ieşiţi în afara oraşelor şi să priviţi cerul cu ochiul liber, încă de la ora 22.00. Nivelul maxim va putea fi admirat după miezul nopţii, până dimineaţă. Nu prea contează direcția în care priviți, atâta timp cât aveți ochii ațintiți spre cer. Priviţi minim 30-40 de minute fără întreruperi, după care faceţi o mică pauză şi reluaţi observaţiile.

Potrivit specialiștilor, Perseidele sunt o ploaie de meteori de dimensiuni extrem de mici. Apar atunci când Pământul trece prin fluxul de resturi provenite din coada unei comete. Aceștia au viteze foarte mari și traiectorii paralele,  intră în atmosfera Pâmîntului și se dezintegrează. Meteorii sunt denumiți stele căzătoare, deși ei nu au nimic de-a face cu stelele. Imaginea pe care o vedem pe cer seamănă cu o mică minge de foc, însoțită de o strălucire persistentă și cunoscută sub numele de tren de meteori.

De-a lungul timpului, oamenii au țesut tot felul de povești în jurul acestui fenomen. Una dintre cele mai cunoscute  spune că trebuie să îţi pui o dorinţă imediat ce vezi o stea căzătoare şi ea se va împlini. Primul care a scris această poveste a fost astronomul grec Ptolemeu.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.