21.1 C
Bistrița
vineri, iunie 19, 2026

Spitalul Clinic de Urgență Bistrița va avea un al doilea robot chirurgical DaVinci: Cu o consolă se va putea opera din New York, un pacient la Bistrița

Anul viitor, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița va avea un al doilea robot chirurgical DaVinci. Licitația urmează să fie lansată chiar luna aceasta! Anul viitor, cu o consolă un medic din New York sau Seul va putea opera un pacient de la Bistrița.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat că Spitalul Clinic de Urgență Bistrița va fi dotat cu un al doilea robot chirurgical DaVinci. Astfel, unitatea medicală va fi singura de stat din țară care va avea în dotare doi asemenea roboți chirurgicali.

Cu actualul robot chirurgical, echipa Spitalului Clinic Bistrița a efectuat deja peste 100 de intervenții chirurgicale.

Se pare că licitația pentru cel de-al doilea robot chirurgical va fi demarată chiar zilele acestea, înainte de Crăciun. Ministrul Sănătății, prezent azi la inaugurarea noului corp al spitalului, a confirmat că ministerul pe care-l conduce va finanța investiția.

Totodată, acesta a mai spus că de anul viitor vor fi finanțate și consumabilele pentru acest robot chirurgical. Un singur kit destinat robotului ajunge să coste 5000 de euro, sumă din care Casa de Asigurări de Sănătate decontează doar 2.600 de lei.

„A mai apărut un robot, cu care, un domn profesor din New York va putea opera în sala hibridă în Bistrița. Ne mai trebuie ceva și sper să ne ajutați ca la începutul anului viitor să putem face și această operație, de pe o consolă din New York sau de la Seul, pe un pacient în noua aripă a spitalului”, a precizat președintele CJ BN, Radu Moldovan, la inaugurare.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: