Mai mult decât un simplu festival, între 20 și 24 august la Bistrița ni se propune un maraton distractiv dedicat întregii familii, prietenilor și bistrițenilor de pretutindeni. SPOTival – Cetatea Florilor înseamnă, în primul rând, oameni care se reîntâlnesc, familii care petrec timp împreună, prieteni care își creează amintiri și copii care descoperă lucruri noi în natură, în parcul mare din Bistrița!
Între 20 și 24 august, Parcul Mare din Bistrița devine punctul central al energiei, creativității și distracției. Timp de 5 zile, Cetatea și Parcul prind viață prin muzică, activități, zâmbete și momente care rămân în suflet mult după ce festivalul se încheie. Vor fi 6 zone tematice complet echipate, accesibile rapid prin intermediul unei hărți interactive direct pe telefon.
„Fiecare oraș are o poveste. Noi vrem ca vara aceasta să scriem una pe care să ne-o amintim cu toții. Așadar, între 20 și 24 august, parcul din Bistrița devine locul în care ne întâlnim, ne distrăm și ne bucurăm de vara asta împreună. SPOTival – Cetatea Florilor 2026 te așteaptă cu muzică, activități, zone de relaxare și multe surprize pentru toate vârstele”, anunță organizatorii.
SPOTival – Cetatea Florilor 2026 înseamnă, în același timp, concerte, muzică, experiențe exclusive, mâncare bună, momente artistice live și experiențe premium concepute pentru bistrițeni și oaspeții lor.
Tinerii de la RIVERIA Band și-au anunțat deja prezența și promit muzică live și energie la cote maxime, alături de ceilalți muzicieni invitați în SPOTival.
Se pune la bătaie și un premiu de 1.000 de euro, pentru cel mai talentat DJ care se încumetă să participe la DJ Battle.
Pasionații de mixaje sunt invitați să se înscrie în concurs cu propriul setup. Dacă reușesc să ridice publicul în picioare și cucerește aprecierea ascultătorilor – câștigătorul va deschide Main Stage-ul în ziua următoare.
Iar alături de Incanto Music, avem ocazia să descoperim o mulțime de instrumente muzicale pe care le putem testa chiar la standul lor din festival. Este o ocazie în plus să ne alegem o nouă pasiune. Iar gazdele pun la bătaie inclusiv o tombolă cu un premiu special!
Cei mici au propria lor lume de poveste, creată special pentru a le stârni curiozitatea și imaginația.
De vineri până duminică, toți copiii sunt așteptați să se implice în Târgul de Jucării: Un spațiu educativ unde copiii cei mici pot aduce jucăriile de acasă, le pot vinde, iar în același timp pot descoperi și cumpăra altele. O activitate simpatică prin care jucăriile își găsesc noi prorpietari, iar copiii se bucură de o experiență diferită și distractivă.
Alte recomandări / repere la SPOTival – Cetatea Florilor 2026
The Magic Bubble House: Distracție garantată pe tobogane gonflabile și zone de joacă pline de culoare. Un spațiu în care energia copiilor se transformă într-o aventură și în porții serioase de distracție!
Mascotele preferate Mickey Mouse, Donald, Tom & Jerry, Bubulino și mulți alții îi vor întâmpina pe cei mici în cel mai fotografiat punct din festival. Sunt pregătite să aducă zâmbete, îmbrățișări și momente de neuitat pentru cei mici și pentru cei mari.
Standul „Cartea Magică” va oferi celor interesați cărți interactive și povești educative pentru micii cititori. Pregătiți-vă sufletește pentru o întâlnire plină de povești, culoare și magie – gata să dezvăluie prichindeilor lumea prin joacă, imaginație și lectură.
SmartyKids Bistrița: Demonstrații interactive de calcul pe abac, jocuri de logică și provocări pentru minte dedicate întregii familii.
Dacă nu ați testat niciodată un abac, acum este momentul! SPOTival – Cetatea Florilor 2026 i-a invitat și pe cei de la SmartyKIDS Bistrița să vă dezvăluie cea mai captivantă experiență pentru minte, dedicată întregii familii. Aici este locul în care provocările dezvoltă minți curioase, atenția devine un avantaj, iar încrederea crește cu fiecare reușită. „Îi provocăm pe părinți și pe copii, deopotrivă, să descopere lumea fascinantă a abacului, să învețe primele calcule pe abac și să își testeze atenția, logica și viteza de gândire prin provocări interactive și jocuri inteligente.
Iar asta nu este tot! La standul SmartyKIDS v-am pregătit surprize, provocări pentru întreaga familie, lecții demo, oferte speciale și multe momente care vă vor demonstra că sportul minții poate fi distractiv la orice vârstă”, transmit organizatorii.
Comunitatea Handmade Bistrița nu putea lipsi din SPOTival. Așa că între 20 și 24 august le regăsiți pe talentatele mămici și bunici gata să ne împărtășească din frumusețea lucrului făcut manual. Tinerii dar și adulții sunt invitați așadar să descopere – creativitatea, îndemânarea și pasiunea într-un atelier creativ special.
Pentru cei fascinați de tehnologie, artă sau dialog comunitar, SPOTival propune o serie de activări speciale:
Zona de Robotică & Tehnologie: Demonstrații live și experimente realizate de echipele AtomicBots, InfoTronX și Bolts & Gears.
T-Electrix: Sesiuni educative despre întreținerea corectă și măsurile de siguranță/prevenție la utilizarea trotinetei electrice.
Aici este spațiul perfect pentru a descoperi și înțelege cum să folosim și să întreținem corect trotinetele electrice. Totodată, aflăm care sunt cele mai importante măsuri de prevenție și siguranță! O activitate esențială pentru toți cei care folosesc trotineta electrică sau vor să afle mai multe despre ea.
Ateliere BodoGallery Ateliere creative de meșteșugărit, artă manuală și exprimare plastică pentru toate vârstele.
Tactical Defense: Un spațiu interactiv unde îți poți testa atenția, precizia și viteza de reacție. O provocare pentru cei mai curajoși și energici participanți – tot în cadrul SPOTival.
Zona 361: Un spațiu destinat networking-ului, dezbaterilor constructive și ideilor care inspiră comunitatea. Pentru că cele mai valoroase întâlniri încep cu o conversație. Aici vei descoperi oameni care inspiră și conexiuni care pot deschide noi oportunități.
Ediția 2026 a SPOTival – Cetatea Florilor acordă o atenție deosebită bistrițenilor întorși acasă. Este motivul pentru care în program au fost incluse și Zilele Diasporei (23–24 August). Evenimente și activități dedicate comunităților de români din străinătate și familiilor acestora.
Conferința „Acasă la Bistrița – Dialog cu Diaspora”: Pe 23 august (orele 15:00 – 16:45), în Sala de Ședințe a Primăriei Municipiului Bistrița, administrația locală și primarul orașului îi așteaptă pe cetățenii din diaspora la un dialog deschis despre oportunitățile de reîntoarcere și investiții în județ.
Conferința Bistrița Inspiră propune publicului SPOTival – Cetatea Florilor 2026 o întâlnire de zile mari cu șapte antreprenori, investitori, lideri și profesioniști care vor vorbi despre experiențele lor, despre deciziile care le-au influențat parcursul și lecțiile pe care le-au învățat construind businessuri de succes. Avem ocazia să cunoaștem 7 oameni care au avut inițiativa, viziunea și curajul de a-și transforma ideile în proiecte cu impact, duminică, 23 august, la Bistrița Inspiră 2026 | Antreprenori pentru viitor – la Palatul Culturii.
Nu există festival reușit fără gusturi pe măsură. În zona de street food vă așteaptă opțiuni culinare proaspete, pregătite pe loc. Invitați speciali:
- Zeus Food: Gyros autentic grecesc și preparate cu specific mediteranean.
- La Tru: Preparate savuroase de tip food-truck, ideale pentru o pauză rapidă între activități.
Jameson Distillery On Tour (JDOT) ne propune o călătorie senzorială prin universul whiskey-ului Jameson. Avem ocazia să descoperim secretele acestei licori: de la procesul de fermentare, tripla distilarea în butoaie și maturarea, până la blending și îmbuteliere. Experiența continuă cu un atelier ghidat de degustare (guided tasting). Participanții vor descoperi aici aromele, diferența între expresii și influența maturării asupra fiecărui produs din gama Jameson disponibilă în România.
Partener de mobilitate la SPOTival – Cetatea Florilor 2026 este BYD Materom Bistrița. Ei vor oferi publicului prezent sesiuni de test-drive și prezentare a noilor modele electrice BYD direct în cadrul festivalului.
Harta interactivă SPOTival va fi în curând disponibilă, ca să vă programați itinerarul pe zile și ore. Și ca să nu ratați niciun moment memorabil pregătit pentru voi!












