17.1 C
Bistrița
joi, iulie 16, 2026

Studentii de la Turism ne spun de ce să vizităm Bistrița-Năsăud, într-un târg organizat chiar de ei

Studenții de la Geografia Turismului, Universitatea Babeș-Bolyai organizează, în luna mai, un târg de turism, în care prezintă oferta turistică a județului Bistrița-Năsăud. Evenimentul reunește, într-un singur loc, informații despre cazare, gastronomie, activități și destinații din regiune.

Evenimentul organizat de studenții de la Geografia Turismului și dedicat promovării turismului local va avea loc în 22 mai, începând cu ora 10:00, la Universitatea Babeș-Bolyai.

„Este un eveniment de tip prezentare și informare, unde inițiativele din turism sunt aduse mai aproape de public. Scopul este simplu: sa faciliteze descoperirea ofertei locale într-un format accesibil și organizat”, precizează organizatorii.

Evenimentul se adresează persoanelor care caută idei de vacanță în zonă, dar și celor care vor să cunoască mai bine ce oferă județul Bistrița-Năsăud, din punct de vedere turistic.

Sunt promovate unitățile de cazare, restaurantele și producătorii locali, complexele și destinațiile turistice sau transportatorii. Nu lipsesc nici agențiile de turism, punctele de informare turistică, magazinele de echipament turistic sau evenimentele locale.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.