29.8 C
Bistrița
luni, septembrie 9, 2024

Super-veste! Limesul roman, în Patrimoniul UNESCO: Frontiera fortificată a Imperiului Roman străbate întreaga Europa, inclusiv BN

Oficial, Limesul roman a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO! Frontiera fortificată a Imperiului Roman străbate întreaga Europa, inclusiv județul Bistrița-Năsăud, unde au fost identificate 50 de situri arheologice și nu mai puțin de 39 de turnuri de pază.

În 2023, specialiști ai Complexului Muzeal, ai Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei și ai Institutului Național al Patrimoniului făceau vizite în teren, în Bistrița-Năsăud, în zona turnurilor romane, de pe limesul roman. Deplasările erau supervizate de către Barry Gable, expert în întocmirea dosarelor UNESCO și consultant în cadrul Programului Național Limes.

Un an mai târziu venea vestea cea mare: limesul roman, care străbate și județul Bistrița-Năsăud, a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

„Este rezultatul la care ne-am așteptat după un efort individual și instituțional care durează de un deceniu, în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte ale MNIT, finanțat de Ministerul Culturii, prin Programul Național LIMES. Mulțumim tuturor celor implicați, din cadrul instituției sau din afara ei și ne angajăm să protejăm cât mai bine ceea ce azi a devenit un monument important nu numai pentru noi, ci pentru întreaga umanitate”, precizează reprezentanții Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

Demersurile pentru includerea limesului roman din Bistrița-Năsăud în patrimoniul UNESCO au început în urmă cu câțiva ani. Au fost identificate, cartate și analizate aproape 50 de situri arheologice de pe raza județului, 3 castre auxiliare, 6 burgusuri și 39 turnuri de pază pe raza mai multor comune din județ.

Limesul roman este frontiera fortificată a Imperiului Roman, care traversa cu unele întreruperi aproape toată Europa. În Bistrița-Năsăud, limesul străbătea localitățile Ciceu Corabia – Negrilești – Ciceu Poieni – Dobric – Sita Spermezeului – Perișor – Zagra – Salva – Năsăud – Livezile și Orheiul Bistrița.

Foto: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

Mai puteți citi:

UNESCO evaluează limesul roman din Bistrița-Năsăud, pentru includerea sa pe lista patrimoniului mondial

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ: Vino la CARAVANA Škoda, în 14 – 15 septembrie și participă la TOMBOLĂ

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ: Vino la CARAVANA Škoda în 14 și 15 Septembrie 2024, în parcare la Bistrița Retail Park, înscrie-te la Test drive și participă la TOMBOLĂ. Ce poți câștiga:

Stewo Năsăud caută asistent producție, Aquabis angajează instalatori, încasator și cititor contoare. Noi locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud are nevoie de un asistent producție, Aquabis angajează instalatori, cititor contoare și încasator. The...

Schimbă la timp plăcuțele de frână și călătorește în siguranță tot anul!

Materom Automotive îți oferă o Super Reducere de -30% la Schimb plăcuțe frână, pentru automobilele Škoda...