24.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 25, 2025

SURPRIZĂ: Traian Ogâgău bate palma cu Radu Moldovan și Daniel Suciu și susține candidatul PSD la Sângeorz-Băi

Cu doar două săptămâni înainte de alegerile locale, Traian Ogâgău, fostul primar al orașului Sângeorz-Băi, anunță că a bătut palma cu Radu Moldovan și Daniel Suciu și va susține candidatul PSD pentru funcția de primar al stațiunii. Actualmente, primar este chiar cumnatul lui Traian Ogâgău, liberalul Cătălin Bota.

Într-o postare pe o rețea de socializare, fostul primar al orașului Sângeorz-Băi Traian Ogâgău anunță că îl va susține pentru funcția de primar al stațiunii pe Cristian Pop, candidatul PSD.

„Știu că mulți veți judeca în fel și chip decizia mea, însă, maturitatea politică la care am ajuns, mi-a dat cel mai important argument, faptul că nu mai avem timp de așteptat și noi sângeorzenii vrem lucruri concrete nu povești, ca și TOATE proiectele începute împreună cu voi. În acest context politic, am decis să-l susțin pe Cristian Pop, la funcția de primar al orașului nostru pentru următorii patru ani.

Prin votul acordat lui dr. Cristian Pop, este ca și cum m-ați vota pe mine, în sensul că îi voi fi alături și împreună vom lua deciziile cele mai bune, ținând cont de experiența mea în administrație. Am trecut prin multe împreună, cu bune și cu rele, însă politica este arta negocierilor pentru cei ce înțeleg acest lucru, negocieri spre mai binele comunității noastre, iar dacă eu pot să trec peste anumite lucruri și voi, dragii mei sângerozeni, trebuie să fiți mai uniți ca niciodată și să vedem partea plină a paharului, eu unul, nu sunt, nu voi fi supărat pe nimeni niciodată și nici nu mă cert cu nimeni, când apune soarele uităm orice și mergem mai departe”, a precizat fostul primar Traian Ogâgău.

Decizia lui Traian Ogâgău, care a candidat la ultimele alegeri ca independent susținut de PNL, este cu atât mai surprinzătoare cu cât în locul său l-a lăsat când a părăsit Primăria Sîngeorz-Băi pe liberaul Cătălin Bota, care îi este și cumnat. De asemenea, Traian Ogâgău s-a „războit” la ultimele alegeri locale cu social-democratul Daniel Suciu.

Ordinul de încetare de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al orașului Sângeorz-Băi a lui Traian Ogâgău a fost dat în 2 august 2021 de Instituția Prefectului. Asta după ce o instanță l-a găsit pe Ogâgău incompatibil, în urma a două condamnări cu suspendare.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. orasul Sg Bai merita sa devina perla judetului. Si daca pentru asta este nevoie de compromis politic, felicitari !!! asa se face politica in interesul oamenilor, asa trebuie sa gandeasca toti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: