15 mai – ziua mult așteptată de toți, ca să poată ieși liberi la plimbare! Municipalitatea a pregătit și Pădurea Schullerwald și Parcul Municipal, ca bistrițenii să se poată bucura. Totuși, azi, la orele amiezii, cele două erau...pustii.
Etichetă: <span>15 mai</span>
FOTO: Liber la drumeții, din 15 mai…! Bilete, disponibile prin SMS
Doar câteva ore ne despart de „marea evadare”: Din 15 mai, odată cu încetarea stării de urgență, suntem liberi să pornim în drumeții prin înprejurimi. Iar Parcul Național Munții Rodnei a fost deja asaltat de întrebări. Se pare că poiana cu narcise de pe Masivul Saca rămâne una dintre atracțiile irezistibile ale primăverii:
CE se va întâmpla cu cei care vin din străinătate, după data de 15 mai:
România iese din starea de urgență în 15 mai. Cei care vor veni acasă, după această dată, ar putea să nu mai fie carantinați. Încă nu s-a trasat o linie clară a celor ce vin din zonele roșii.
Cu sau fără declarație, din 15 mai…?! „Se poate ieși doar din motive bine întemeiate”
După ieșirea din starea de urgență, românii vor avea de demonstrat că ies din localitate cu un motiv bine întemeiat. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut ieri precizări despre condițiile care vor fi necesare pentru deplasarea cetățenilor din 15 mai. „Ne-am gândit să fie verbală declarația și să putem dovedi cu ceva, cu un act de proprietate sau ceva. Trebuie să facem dovada acelui motiv bine întemeiat”