34.4 C
Bistrița
joi, august 6, 2026

Tânăr de 30 de ani, în stare critică după ce a căzut de la înălțime

Un tânăr de 30 de ani este în stare critică, la Spitalul Clinic Județean de Urgență, după ce a căzut azi-noapte de la înălțime.

Un echipaj medical SMURD a găsit aseară, spre miezul nopții, un bărbat de 30 de ani în stare gravă, pe strada Solomon Haliță din Bistrița.

Se pare că bărbatul a căzut de la înălțime, pe scări. Acesta a fost găsit inconștient, stabilizat la fața locului și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

„La Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus astă-noapte un bărbat în vârstă de 30 de ani, în stare critică, prezentând multiple traumatisme și fracturi, în urma căderii de la înălțime. După stabilizare în Urgență, consultații clinice și paraclinice, pacientul a fost internat în Secția ATI-Neurochirurgie. Starea sa este foarte gravă, fiind intubat, ventilat mecanic și în comă indusă medicamentos,” a precizat  Camelia Strungari, purtător de cuvânt SCJUB

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Mare minciună că a căzut.A fost bătut și aruncat Multă rușine poliției care ascunde adevărul.Dacā sunt polițiști din breasla lor adevărul se ascunde

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: