16.6 C
Bistrița
luni, iunie 22, 2026

Taximetrele, luate în vizor de hoți

În ultimele săptămâni, tot mai mulți taximetriști și-au găsit mașinile sparte. Făptașul sau făptașii sustrag orice bun pe care îl găsesc. Polițiștii sunt în plin proces de identificare a acestora. Taximetriștii se plâng însă că lucrurile se mișcă foarte încet.

Știți că în Bistrița, în două, trei săptămâni, mai mult de 20 de taxiuri au fost sparte peste noapte? Autoritățile încă nu au găsit făptașul, iar acesta își continuă treaba noapte de noapte”, a scris pe Facebook, Daniel Coman.

Reprezentanții IPJ BN confirmă spargerile și au spus reporterilor Bistrițeanul.ro că sunt 12 plângeri depuse.

Modul de operare este același. Bagă o șurubelniță între cheder și caroserie în colțul geamului șoferului dinspre spatele mașinii, geamul are presiune creată și îl lovește cu ceva. Dar nu face mult zgomot că s-au spart și taxiuri lângă geamurile de la blocuri. Nimeni nu face nimic, iar noi rămânem cu paguba”, se plâng taximetriștii.

Polițiștii au început demersurile de identificare a făptașului sau a făptașilor, însă până în prezent nu au nimic sigur.

Taxiurile nu aparțin doar unei singure firme. Cel mai probabil, făptașul sau făptașii speră să găsească încasările de peste zi. Dar se mulțumesc cu ce găsesc.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: