16.2 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Tinerii fără job pot primi 25.000 de euro pentru a-și pune pe picioare o afacere

Ministrul Fondurilor Europene va împărți 42 de milioane de euro pentru tinerii între 16 și 29 de ani, care nu au job. Aceștia vor primi 25.000 de euro să își pună pe picioare o afacere. Bistrița-Năsăud, printre județele eligibile.

Vizați sunt tinerii cu vârsta între 18 și 29 de ani, care nu mai urmează nicio formă de învățământ și nu au reușit să se angajeze. Potrivit Mediafax, aceștia pot beneficia de educație antreprenorială, iar la final de proiect pot primi 25.000 de euro să își pună pe picioare o afacere.

Ministerul Fondurilor Europene estimează că vor fi sprijiniți în jur de 670 de tineri să-și deschidă afaceri. Doar 23 de județe sunt incluse în acest proiect. Printre ele se numără și Bistrița-Năsăud.

Tinerii care vor să beneficieze de aceste fonduri trebuie să nu aibă un loc de muncă, să fie înregistrați la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă și să aibă domiciliul într-unul din județele incluse în proiect.

Odată deschise micile afacere, acestea trebuie să aibă minim un angajat și să funcționeze măcar un an pe perioada implementării proiectului.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!