7.8 C
Bistrița
duminică, martie 29, 2026

TOMOROGA Construct se va ocupa de viitorul campus din Bistrița al UMFST „Emil Palade”

Licitația pentru construirea viitorului campus din Bistrița al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „Emil Palade” Târgu Mureș a fost câștigată de TOMOROGA Construct. 8 firme și asocieri de firme au participat la licitația în valoare de aproape 29 de milioane de lei.

Potrivit BistrițaBusiness.ro, TOMOROGA Construct se va ocupa de viitorul campus din Bistrița al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „Emil Palade” din Târgu Mureș.

8 asocieri de firme au depus oferte la licitația organizată de UMFST, printre ele numărându-se și constructorii bistrițeni AMICII Building, TOMOROGA Construct, INST-Nistor, BETLAR Construct sau RECORD.

Valoarea investiției se apropie de 29 de milioane de lei, proiectul fiind finanțat, parțial, din fonduri europene. Campusul va fi amenajat pe strada Toamnei, unde a funcționat un centru de plasament.

Acesta va avea o capacitate de 500 de locuri, cu săli de curs, săli de seminarii, laboratoare sau spații administrative, care vor avea parte de dotări de top pentru domeniile de studii derulate la Bistrița.

Din cele 5 corpuri existente în locația de pe strada Toamnei, constructorul va reabilita doar două, celelalte fiind propuse pentru demolare.

Printre lucrările propuse se numără: recompartimentări, etajare parțială, lucrări de refațadizare, refuncționalizarea în spații de învățământ, sporirea confortului energetic prin placarea structurilor cu termoizolații și dotarea cu un lift exterior.

Una dintre clădiri este echipată și cu 70 de panouri fotovoltaice, care vor fi amplasate pe terasă. Clădirile vor avea sisteme noi audio, sisteme de proiecție video și smartboard și sisteme IT&C.

„Amenajările exterioare constau în gazonarea terenului liber de construcții existent pe amplasament, respectiv plantarea de arbori și arbuști ornamentali. Se vor amenaja, de asemenea, căile de circulație pe amplasament, atât cele carosabile, cât și cele pietonale, și se va asigura un număr minim de 19 locuri de parcare”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală

Comunicat de presă: „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei”

Primăria Bistrița anunță semnarea contractului de finanțare nr. 477/19.03.2026 pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei, strada Rodnei nr.3, municipiul Bistrița”.

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...