Polițiștii bistrițeni au găsit trei tractoare furate din Italia. Valoarea acestora este de 30.000 de euro. S-a deschis dosar penal pentru tăinuire și fals în acte.
Trei tractoare cu valoare de 30.000 de euro au fost furate din Italia. Mai mult, seria de șasiu le-a fost modificată, pentru a li se pierde urma.
Ieri însă, polițiștii bistrițeni le-au depistat în posesia unui clujean.
”La data de 12 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăinuire și fals material în înscrisuri oficiale.
În fapt, polițiștii au depistat trei tractoare agricole care erau reclamate ca fiind sustrase și căutate de către autoritățile din Italia.
Cele trei vehicule, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, se aflau în localitatea Țagu, în posesia unui bărbat de 44 de ani din Cluj-Napoca, fiind indisponibilizate de polițiști. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că seriile de șasiu ar fi fost modificate” au informat reprezentanții IPJ BN.
Polițiștii bistrițeni și autoritățile italiene vor continua cercetările pentru a depista toate persoanele implicate.














