18.8 C
Bistrița
joi, august 27, 2026

Traficant de stupefiante, căutat la nivel internațional, prins la Bistrița!

Autoritățile din Austria l-au dat în căutare internațională. Bărbatul este cercetat pentru trafic de stupefiante. A fost reținut și urmează să stea la răcoare până vin polițiștii din Austria după el.

Are 43 de ani și e din Bistrița! A fost căutat la nivel internațional, după ce autoritățile austriece au anunțat că e un infractor.

Bistrițeanul s-a ocupat de trafic de stupefiante, în formă continuă. Pe numele lui Vasile Claudiu Alexandru G. a fost emis mandat european de arestare încă din data de 18 iulie.

Ieri, polițiștii bistrițeni l-au identificat, l-au reținut pentru 24 de ore și azi l-au prezentat instanței clujene, cu propunere de arestare preventivă.

Admite cererea formulată de autorităţile judiciare din Austria cu privire la executarea mandatului european de arestare emis în data de 18 iulie 2019, de către Parchetul din Graz – Austria, procuror N. L., faţă de persoana solicitată G. V. C. A. (cu datele personale), în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante în formă continuată. (…) Dispune luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate G. V. C. A. pe o durată de 30 zile, începând cu data 07 august 2019 şi până la data de 05 septembrie 2019. Dispune emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată G. V. C. A. Constată că persoana solicitată G. V. C. A. nu a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii. (…) Cetăţeanul român este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei. Constată că persoana solicitată G. V. C. A. a fost reţinută din data de 06 august 2019, ora 13:25 şi până la data de 07 august 2019, ora 09:00. (…) Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07 august 2019, ora 09:00, în prezenţa persoanei solicitate” anunță Curtea de Apel Cluj.

Pentru depistarea lui, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: