5.4 C
Bistrița
vineri, martie 20, 2026

Traficul în Bistrița, paralizat, din cauza unui tren ce staționează în zona Decebal

Nervii șoferilor din Bistrița sunt întinși la maxim. Ca și cum șantierele nu ar fi de ajuns pentru a da traficul peste cap, acum și zona Decebal e blocată. Un tren staționează exact la trecerea din zona pieței, de zeci de minute.

Bistrița este un șantier, de la un capăt la altul. Traficul este dat peste cap, iar la anumite ore, să ajungi dintr-o parte în alta a orașului cu mașina este o adevărată provocare.

Ca și cum aglomerarea arterelor folosite pentru evitarea șantierelor nu ar fi destul, șoferii s-au „trezit” în fața unei noi provocări. Traficul pe Arțarilor și Eroilor a fost paralizat.

Un tren s-a oprit exact în zona trecerii la nivel cu cale ferată din Decebal, unde a stat zeci de minute.

Deja era coloană când am ajuns acolo. Am stat și eu mai bine de 10 minute și trenul nu plecase. Am făcut cale întoarsă. 

Cât am stat acolo, în coloană, am încercat să sunăm la CFR să vedem care e problema. Bineînțeles că nu găsești pe nimeni care să îți dea explicații. 

Eu am plecat de acolo, dar traficul efectiv este blocat cu totul!”, a transmis reporterilor Bistrițeanul.ro un participant la trafic.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....