12.6 C
Bistrița
miercuri, iunie 3, 2026

TRAGEDIE într-o familie din Republica Moldova care tranzita Bistrița-Năsăud: Covid-19 le-a răpus fetița de un an și trei luni

O fetiță de un an și trei luni a murit săptămâna trecută în urma unor complicații produse de infecția cu Covid-19. Aceasta se afla în tranzit, împreună cu părinții și frații, urmând să ajungă în Republica Moldova. În Bistrița, aceasta a prezentat probleme respiratorii serioase, iar părinții au dus-o la Spitalul Județean de Urgență. La scurt timp după, copila s-a stins, la Clinica de Pediatrie din Cluj-Napoca.

Tragedia s-a produs săptămâna trecută. Familia compusă din părinți și trei copii erau în tranzit prin județul nostru. Erau din Republica Moldova, veneau din Marea Britanie și se îndreptau spre casă.

În Bistrița-Năsăud, fetiței de un an și trei luni i s-a făcut rău, prezentând probleme respiratorii seriose. În miez de noapte, fără să stea pe gânduri, familia a mers cu fetița la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Fetița a fost internată de urgență la secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița în 26 iulie. Starea sa nu se ameliora, ci se înrăutățea, astfel că fetița a ajuns la Terapie Intensivă o zi mai târziu. În 28 iulie, medicii bistrițeni iau hotărârea să o transfere la Clinica de Pediatrie din Cluj-Napoca, unde a decedat în aceeași zi.

Fetița și întreaga familie aveau un test PCR făcut în Marea Britanie, cu rezultat negativ. Fetița și mama ei au fost retestate atât la Bistrița, cât și la Cluj. Dacă testul rapid făcut la internare a ieșit negativ, cele PCR făcute de Spitalul Județean de Urgență Bistrița și repetat la Cluj au ieșit pozitive.

Întreaga familie a fost testată la Cluj. Unul din frați a primit rezultat incert, iar celălalt și tatăl au avut rezultate negative.

„Fetița a ajuns la noi în stare gravă, cu probleme respiratorii. A fost internată în 26 iulie, la 1:00 și în 28 iulie a fost transferată la Cluj”, a precizat managerul Spitalului Județean de Urgență Gabriel Lazany.

Potrivit directorului DSP, Anca Andrițoiu, care a ținut legătura cu familia în această perioadă, fetița suferea și de o boală genetică rară. Aceasta, împreună cu infecția cu Covid-19, i-au înrăutățit rapid starea de sănătate.

„Am ținut legătura cu familia. Familia a venit din Marea Britanie cu mașina și nu au coborât din mașină. Au fost testați toți membrii familiei la Cluj. Mama a fost și ea confirmată cu Covid, iar la unul dintre copii testul a ieșit incert. Au reușit să facă documentele pentru fetița decedată și au dorit să se întoarcă în Republica Moldova. Au fost însoțiți de poliție până la ieșirea din țară”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Anca Andrițoiu, șefa DSP.

Deocamdată nu se știe dacă fetița și mama sa au fost infectate cu noua tulpină Delta. Au fost trimise probe la analize și încă se așteaptă rezultatele, spune Anca Andrițoiu.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos:  

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...

Policlinica MED TOTAL: De la screening dermatologic la intervenții estetice și reconstructive

Dermatita sau acneea vă dau bătăi de cap sau doriți să spuneți adio ridurilor de expresie,...