6.7 C
Bistrița
marți, decembrie 2, 2025

FOTO: Haos total în oraș după închiderea mai multor străzi pentru turul de ciclism

Încă de dimineață, orașul este paralizat după ce mai multe străzi au fost închise din cauza unui tur de ciclism care se desfășoară, în parte prin municipiu. Nu mai puțin de 8 ore este închisă zona centrală a orașului și nu numai, spre disperarea șoferilor, care nu mai știu pe unde să o ia să ajungă la destinație.

Astăzi, între orele 10:00 și 18:00 sunt închise mai multe străzi din municipiu, Bistrița găzduind un tur de ciclism, care se desfășoară în mare parte în oraș. Deși acesta a fost anunțat, orașul a fost paralizat, iar șoferii s-au trezit că fac ture pe străduțe pentru a găsi o variantă să ajungă la destinație.

Situația a fost semnalată de mai mulți cititori ai Bistrițeanul.ro, care spun că pe lângă faptul că străzile au fost închise, nu le-au fost indicate nici rute alternative care să-i ajute să ocolească competiția.

Străzile închise sunt: Dornei, Bistricioarei, Avram Iancu, Ostașului, Ghinzii, Valea Ghinzii, Lacului, Grănicerilor, Bulevardul General Grigore Bălan și Piața Centrală. Nici mijloacele de transport în comun nu circulă pe străzile în cauză astăzi.

La străzile închise se adaugă și șantierele, care oricum făceau dificilă circulația auto în municipiu.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Concursul a fost foarte bine organizat, iar sportivii si voluntarii s-au bucurat de a participa si a face si parte activitati in aer liber.
    Iar masinile care au avut blocaje in trafic au fost redirectionate cu grija pe alte rute functionale. Iar concursul se desfasoara odata pe an deci se vor deschide.

  2. Toata zona de sud a orasului este blocata de un eveniment ciclist. Unde? In orasul in care pistele de ciclisti sunt de fapt parcari…frumoase… colorate in rosu! Pe langa faptul ca orasul este blocat de „lucrari majesuoase” multiple care nu se vor termina niciodata ,(cei care cred ca dupa ce termina acum lucrarile pe „AXA” se inseala este o serie cu multiple sezoane, abonati-va la Netflix sa nu le ratati:) ) mai blocam orasul si pentru „un eveniment ciclist” ! Sigur as putea enumera vreo 10 modalitati in care evenimentul sa se desfasoare si sa nu-i afectam pe ceilalti cetateni, dar de, este criza de carne si trebuia cineva sa-i umple frigiderul la primar si gasca lui… Oricum ne doare-n…. beep facem ce vrem noi! „Echipa” de conducere din primarie sunt unul si unul. Unul mai destept decat celalalt. Poate organizati si un concurs de deep dive in groapa din Decebal cu Red Bull sponsor… de ce nu? Daca tot e sapata si sunt vreo 30 -40 de prosti in jurul ei care sunt mandri de ce au realizat acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

S-a deschis Casa Frühm Bistrița! Mai mult decât un After School!

Într-o clădire încărcată de istorie de pe Bulevardul Republicii din Bistrița, frumos reabilitată, s-a deschis astăzi...

ARCSIM Construct angajează Consultant vânzări, Aquabis caută tehnician, electrician, instalatori

ARCSIM Construct angajează Consultant vânzări dedicat, comunicativ și pasionat de domeniul amenajărilor exterioare. Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud. Sunt disponibile, în Bistrița, și posturi pentru ospătari, spălător vase, ajutor bucătar, economist, jurist, psiholog, instalator și electrician.

Primul tonomat de flori a ajuns în Bistrița, pe Decebal, la Florăria PARADISE Younique Boutique

Gestul de a oferi un buchet superb de flori nu mai depinde de ora la care se închid florăriile! Pentru că Bistrița are, în sfârșit, un tonomat de flori! Dacă ai de ajuns la o aniversare sau vrei să dăruiești un buchet surpriză – ai la dispoziție, de acum, un floromat modern și simplu de folosit, chiar în fața florăriei Paradise Younique Boutique, de pe Bulevardul Decebal din Bistrița!