Un bărbat de 35 de ani a intrat cu autoturismul pe care-l conducea într-un parapet, în Bistrița-Bârgăului. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan și că n-avea nici permis de conducere.
Accidentul s-a petrecut pe DJ 173 A, în Bistrița-Bârgăului, accidentul fiind produs de un bărbat de 35 de ani din Bistrița-Bârgăului. În mașină mai erau doi adolescenți, o fată de 16 ani și un băiat de 17 ani.
„Toți prezentau leziuni minore fiind transportati la spital pentru investigații medicale suplimentare”, informează ISU Bistrița-Năsăud.
Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor când au constatat că bărbatul consumase alcool bine înainte de a se urca la volan:
„Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat valoarea de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, verificările polițiștilor cu privire la acesta au indicat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean.













