Echipajele de intervenție au fost mobilizate astăzi pe raza localității Șieu Odorhei, unde a fost semnalată prezența unei persoane în apă. Victima, decedată, a fost identificată ca fiind un bărbat de 72 de ani, din Șieu Odorhei.
La locul solicitării au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Bistrița, cu un echipaj specializat, inclusiv scafandru, precum și un echipaj medical SAJ.
„Astăzi, 20 martie, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în albia râului Șieu, în extravilanul localității Șieu Odorhei, se află o persoană în stare de inconștiență.
Din nefericire, persoana în cauză era decedată. A fost identificată ca fiind un bărbat de 72 de ani, din Șieu Odorhei.
În cauză urmează a fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului”, potrivit IPJ BN.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.














