9.9 C
Bistrița
luni, aprilie 6, 2026

Lecție de solidaritate la Beclean! O asociație duce copiii din casele familiale la dentist și le dăruiește biciclete

O asociație din Beclean, sprijinită de o parohie din zonă, face minuni pentru copiii din casele familiale. Aceștia au fost duși la dentist, au beneficiat de activități de vacanță și chiar au primit în dar biciclete și trotinete.

Asociația „Un Dar mic pentru o bucurie Mare” de la Beclean, sprijinită de Parohia Ortodoxă Beclean III- „Sf. Cuv. Parascheva”, ajută de ani de zile copiii de la casele familiale din zonă, dar și pe cei de la Preventoriul TBC Ilișua.

Potrivit radiorenașterea.ro, vara aceasta, asociația a organizat „Tabăra Bucuriei” pentru copiii de la Preventoriul Ilișua, în cadrul căreia cei mici au avut parte de excursii, bălăceală la Complexul Figa, jocuri și ateliere creative.

15 copii au beneficiat de tratament și intervenții stomatologice, tot prin intermediul asociației. Asociația a organizat și un picnic special, cu burgeri, clătite, înghețată și animatori.

Acum, asociația își propune să adune pentru copiii de la casele familiale și de la Preventoriul Ilișua biciclete, trotinete sau role.

Dacă aveți biciclete, trotinete sau role pe care nu le mai folosiți, le puteți dona asociației. Donațiile se pot face în Beclean, la punctul de lucru al acesteia din Cartier Podirei, Aleea 4, nr 31 sau în Bistrița la Massei Bar-B-Q ( pe drumul de centură în curte la Comat de luni până vineri între 10 și 18) sau la Atelierul de Print de pe strada Ursului nr. 12-14.

Foto: Un Dar mic pentru o bucurie Mare

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Foarte bine, ca, o asociație civica a reușit sa duca15 copii, fără posibilități financiare, în cabinetul de stomatologie! Felicit și pe colegii stomatologi, care, pro bono, au tratat pe acești copii, atât cât s-a putut! Din păcate, domnul primar din Beclean, cu toate promisiunile făcute Colegiului, de circa 7ani!!,nu reușește sa înființeze un cabinet stomatologic școlar, la Lic Petru Rareș! Menționez ca între anii2016 – 2019 Colegiul Medicilor Stoma BN ., cu ajutorul unor colegi din mediul rural județean, am desfășurat un proiect împreună cu Clubul Lions Bistrita și Insp. Scolar BN „Copii frumoși cu dinți sănătoși în urma căruia 5000 de elevi din clasele 1-4,au primit câte o periuța și o pasta de dinți, alături de lecții de profilaxie specifica! De la Ciceu Mihăilești, la Rodna, de la Silivas, la Mocod, de laCorvinesti, la Tureac, etc, am întâlnit copii fericiți, fără implicarea materiala a Statului și cu mult voluntariat! Cu respect, dr. MNPop preș CMS-BN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STOC NOU de marfă la Casa Mereuta Bistrița! Poți comanda de oriunde ai fi! Află cum:

Veste bună pentru toți iubitorii de calitate și bun gust: Casa Mereuta Bistrița a primit un...

Premieră la Bistrița – Conferința „Eu și Copilul”: Soluții concrete pentru provocările părinților și profesorilor. Invitați: Experți de top în educație și sănătate

Ce soluții practice putem aplica provocărilor actuale din educație? Cum susținem dezvoltarea copiilor și cum le oferim încredere în sine? Unde se află echilibrul între tehnologie și procesul de învățare? Sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în conferința „Eu și Copilul”, în premieră la Palatul Culturii din Bistrița.

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos: