2.1 C
Bistrița
vineri, decembrie 12, 2025

Un liceu de pe Valea Bârgăului, din nou în TOP: Care sunt liceele cu cele mai mari note la Bacalaureat

Un liceu de pe Valea Bârgăului a reușit să facă din nou o figură frumoasă la Bacalaureat. Din cei 87 de absolvenți 78 și-au luat examenul, cea mai mare medie aici fiind 9,93. În Bistrița-Năsăud s-au obținut 217 note de 10 la probele examenului național:

Din cei 2319 candidați prezenți la sesiunea iunie-iulie 2020, în județul nostru au promovat 1502. Dintre aceștia, 1390 candidați sunt din promoția curentă, a mai transmis Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud. Alți 112 candidați din promoțiile anterioare au reușit să promoveze Bacalaureatul.

81 candidați au absentat, iar 5 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

2 candidați provenind de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” și Colegiul Național „Liviu Rebreanu” au obținut media 10.

În județ s-au obținut 217 note de 10:

  • 44 candidați au obținut nota 10 la Limba și literatura română;
  • 68 candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului;
  • 105 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

TOP 5 cele mai mari procente de promovare la liceele din județ:

  • Liceul Creștin Logos Bistrița – 100 % promovare: 8 candidați, 8 promovați
  • Colegiul Național „Andrei Mureșanu” – 97,47% promovare: 200 de candidați, 193 promovați, 2 absenți, 5 respinși
  • Colegiul Național „Liviu Rebreanu” – 96,83% promovare: 222 candidați, 214 promovați, 1 absent, 7 respinși
  • Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud – 94,77% promovare: 174 candidați, 163 promovați, 2 absenți, 9 respinși
  • Liceul „Radu Petrescu” Prundu-Bârgăului – 90,70%, 87 candidați, 78 promovați, 1 absent, 8 candidați respinși

La Liceul „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, 26 dintre cei 86 absolvenți au reușit medii peste 9 la Bacalaureat. 1 candidat nu s-a mai prezentat la examen, iar 8 candidați nu au reușit să obțină media 6.

În 2019, Liceul „Radu Petrescu” a făcut o figură la fel de frumoasă, punctând o promovabilitate de 92%. Din 77 de absolvenţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, 71 au reuşit să treacă cu bine de examen, doar 6 fiind declaraţi Respins”.

*****

Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții de liceu din Bistrița-Năsăud care și-au dat Bacalaureatul în sesiunea iunie-iulie 2020 este de 64,77%.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci). Media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase) – a mai precizat Biroul de presă al ISJ Bistrița-Năsăud.

Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând aici și candidații eliminați.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Informații detaliate legate de rezultatele din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020, înainte de contestații – și un istoric pe ultimii cinci ani – pot fi consultate AICI.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...