22.6 C
Bistrița
miercuri, mai 6, 2026

Un procuror cu state vechi preia șefia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud are un nou șef. Este vorba despre Angela Sîngeorzan, care, preț de mai bine de 15 ani, a asigurat comunicarea cu această instituție. Noul prim-procuror a obținut funcția în urma unui examen organizat de Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii.

Luna iulie a venit cu un nou șef la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. Este vorba despre Angela Sîngeorzan, care a ocupat funcția de prim procuror adjunct și purtător de cuvânt al instituției.

Procurorul a obținut funcția în urma unui examen organizat de Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii, care s-a întins pe câteva luni bune. Acesta a început în luna martie și s-a încheiat abia în prima lună de vară.

Angela Sîngeorzan a reușit să obțină media 9,36, cea mai mare dintre mediile procurorilor care au candidat pentru funcții similare. La Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Angela Sîngeorzan nu a avut concurență.

Locul Angelei Sîngeorzan a fost luat de Sorin Costel Corlățeanu. Acesta va asigura începând de luna aceasta comunicarea cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. Acesta a mai ocupat aceeași funcție și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...