28.9 C
Bistrița
vineri, iulie 17, 2026

Un SRL de apartament „născut” anul trecut bagă în buzunar peste un milion de euro pentru celula 2 de la Tărpiu

S-a produs minunea: începe construcția celei de-a doua celule de la Tărpiu. Problema e că pe potul de 1,3 milioane de euro a pus mâna  o firmă de apartament din București, care și-a început activitatea abia anul trecut.

Ieri s-a dat startul construcției celei de-a doua celule de depozitare a deșeurilor de la Tărpiu. Asta după ce în ultimii doi ani, autoritățile județene și ADI Deșeuri au amânat amenajarea sa.

Pe contract a pus mâna Cardinal Infrastructură, un SRL cu sediul în București. Firma a fost înființată în anul 2016, însă nu a avut activitate până anul trecut. Anul trecut avea 8 angajați, o cifră de afaceri de 3 milioane de lei și un profit net de aproape 800.000 de lei.

Cum a reușit o firmă fără activitate până anul trecut să prindă un contract de 1,3 milioane de lei rămâne o necunoscută, mai ales că licitația publică în acest sens este de negăsit.

De regulă, una dintre condițiile de participare la astfel de licitații este tocmai existența în palmares a unor lucrări similare. E greu de crezut că acest SRL care a început efectiv să funcționeze anul trecut ar fi reușit să respecte condiția.

Construcția celulei numărul doi se va întinde pe 8 luni de zile, terenul fiind situat în vecinătatea primei celule. Aceasta va avea o suprafață totală de peste 23.000 de metri pătrați și va putea „găzdui” 270.914 metri cubi de deșeuri. Mai multe despre construcția celulei numărul doi puteți citi AICI.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.