21.6 C
Bistrița
sâmbătă, august 8, 2026

Urmărit internațional pentru sechestrare și deținere ilegală de arme, găsit în Bistrița!

Un bărbat de 30 de ani, din Năsăud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestrare, organizație criminală și deținere ilegală de arme, pe numele căruia autoritățile spaniole au emis un mandat european de arestare, a fost găsit în Bistrița.

Ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Politie Județean Bistrița – Năsăud au depistat, pe raza municipiului Bistrița, un bărbat de 30 de ani din Năsăud care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestrare, organizație criminală și deținere ilegală de arme, pe teritoriul Spaniei.

Pentru depistarea bărbatului, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române”, potrivit IPJ BN.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a emis împotriva acestuia ordonanță de reținere pentru 24 ore.

Acesta se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud și urmează să fie prezentat Curții de Apel Cluj cu propunere de arestare, în vederea predării către autoritățile spaniole.

Foto arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: