9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

Vești bune de pe Colibiței! Lucrările ar putea fi finalizate mult mai repede!

Din luna mai au început lucrările de reabilitare integrală a străzii Colibiței. Deși timpul estimat pentru finalizarea lucrărilor a fost de un an de zile, acestea avansează rapid. Conform șefului de șantier, strada Colibiței ar putea fi dată în folosință mult mai repede.

Strada Colibiței nu a mai fost reabilitată de ani de zile. Într-un final, i-a venit și ei rândul. Lucrările au început în luna mai și se preconiza o perioadă de un an de zile până la finalizare.

Deși locatarii din zonă credeau că strada va fi închisă integral pe perioada reabilitării, lucrurile nu stau așa.

”Lucrăm pe porțiuni, și turnăm doar un strat de asfalt, astfel încât să putem lăsa oamenii din zonă să parcheze. Acum suntem la a doua porțiune, și sperăm să o finalizăm și pe aceasta până la sfârșitul săptămânii, astfel încât să poată parca mașinile și aici”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, responsabilul cu lucrările, Mihai Danciu.

Conform acestuia, cel mai mult vor avea de lucru în zona bretelei de legătură cu strada Arțarilor, având de făcut și canalizare. De asemenea, zona din apropierea celor două treceri la nivel cu cale ferată, sunt mai solicitante.

În ce privește iluminatul public, acesta va rămâne tot pe partea pe care se află și acum. Excepție face o singură porțiune,

Avem de mutat iluminatul public de pe o parte pe alta doar de la intersecția cu Andrei Mureșanu până la intersecția cu Florilor. De aici încolo, stâlpii sunt pe spațiul verde, deci nu încurcă pietonii. Trotuarul e mai lat. Oricum vor fi iluminatori și pe partea cealaltă, din loc în loc, pentru pista de biciclete” a mai spus Mihai Danciu.

Când vor fi gata lucrările

Deși municipalitatea a anunțat o perioadă de un an de zile pentru lucrări, responsabilul cu lucrările dă o veste bună.

Știu că s-a anunțat că vom lucra până a anu, în luna mai. Dar lucrările înaintează. Și dacă o sa avem parte de vreme bună, am putea termina mult mai repede. Poate chiar în luna noiembrie am putea da strada în folosință. Dar depinde mult de vreme și cum putem înainta cu lucrările” a explicat Mihai Danciu.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.