16.2 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 25, 2026

VIDEO: Cei mai importanți contribuabili la bugetul municipiului Bistrița. Li se pregătește o gală anuală

Primarul Bistriței, Gabriel Lazany, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, un top 20 al celor mai mari contribuabili la bugetul local. El a mai anunțat că din acest an Primăria Bistrița va organiza o gală anuală a contribuabililor pentru a-i onora și a le mulțumi pentru aportul adus la dezvoltarea orașului nostru.

Când vine vorba de primărie, oricare ar fi ea, întotdeauna am auzit vorbindu-se de ce și cât este de plătit la bugetul local, de cine nu a plătit, dar nu am auzit niciodată vorbindu-se de cine și cât plătește la bugetul local.

Am solicitat Direcției Economice o situație cu privire la acest aspect. Vreau să profit de această primă conferință de presă din acest an pentru a le mulțumi contribuabililor la bugetul local, fără de care noi, ca administrație, nu am putea exista și nu ne-am putea dezvolta”, a explicat edilul.

Acesta a prezentat și un top 20 al celor mai mari contribuabili.

Primele 10 locuri sunt ocupate de firma Leoni Wiring Systems Ro, urmată de Comelf SA, Aquabis SA, Kaufland Romania SCS, Județul Bistrița-Năsăud, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, IPROEB SA, RAAL SA, ROMBAT SA și Apple Development SRL.

În topul celor mai mari contribuabili se regăsesc și Dedeman, CFR, Selgros și Supercom.

Primarul Gabriel Lazany a mai precizat că își dorește să organizeze, începând din acest an, o gală anuală a contribuabililor prin care „să-i onorăm și să le mulțumim pentru aportul adus la dezvoltarea orașului nostru.”

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: