Chioșcurile din zona Dragoș Vodă sunt puse la pământ, chiar în aceste momente. Din cele patru chioșcuri, unul era construit ilegal. CUM se va transforma zona:
Zona Dragoș Vodă era un focar de infecție, alcool și droguri. Asta au semnalat în repetate rânduri consilierii locali în cadrul ședințelor.
Municipalitatea a verificat zona și a promis locatarilor că o va transforma complet.
Zona Dragoș Vodă va fi curățată și reamenajată curând – promite primarul Gabriel Lazany
S-a promis inclusiv demolarea chioșcurilor din zonă- mai ales că acolo ar fi fost marea problemă- conform locatarilor. Celor trei chioșcuri care funcționau legal nu le-a mai fost prelungit contractul de concesionare a terenului.
Trei chioșcuri din zona Dragoș Vodă vor dispărea după votul consilierilor locali
Astăzi a început demolarea celor patru chioșcuri din zona Dragoș Vodă.
”Am început de dimineață demolarea celor patru chioșcuri din zona Dragoș Vodă. Trei funcționau legal, însă nu le-a mai fost prelungit contractul de concesionare. Iar al patrulea era construit ilegal.
Domeniul public trebuie curățat și redat bistrițenilor. Aici chiar am avut multe sesizări.
Ne gândim ca zona unde au fost chioșcurile să fie alocată insulelor ecologice îngropate – zonă de colectare a deșeurilor menajere. Iar zona cu tomberoanele îngropate să fie desființată.
Este a treia mare zonă de demolări după zona de pe Bistricioarei, C. R. Vivu și mai urmează să identificăm clădiri construite ilegal pe domeniul public ” a explicat primarul Gabriel Lazany.














Singurul primar al Bistritei de pana acum, cu sange-n instalatie si care ne scapa de GIOARSE.
Va multumesc domnule GABRIEL LAZANY !