18.8 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

VIDEO – Daniel Suciu, președintele Camerei Deputaților, despre lucrările la Colegiul „Liviu Rebreanu”: „Sunt profund dezamăgit”

Daniel Suciu, președintele Camerei Deputaților s-a declarat profund nemulțumit de felul în care s-au desfășurat lucrările la Colegiul „Liviu Rebreanu”. Într-o emisiune la Bistrițeanul Live acesta a vorbit și de implicarea sa în reabilitarea Cazinoului din Constanța.

Sunt profund nemulțumit pentru că am pierdut o generație care n-a pus piciorul în clădirea mare a liceului, timp de patru ani de zile”, a precizat Daniel Suciu.

Acesta a avertizat că va fi atent la primarul Bistriței care a declarat public că lucrările la CNLR vor fi finalizate în întregime – cel târziu în februarie 2025.

Daniel Suciu consideră că vina pentru întârziere aparține nu atât CNI sau constructorului, ci Primăriei Bistrița.

Primăria Bistrița gestionează acest subiect. Din incompentență sau prostie, Primăria Bistrița a întârziat propria ei licitație. Cei din primărie se certau cu toată lumea pentru că nu voiau să accepte să facă scurgerile din curte, pe motiv că nu erau incluse în proiectul inițial sau pentru că nu erau suportate cheltuielile în proiectul inițial. În condițiile în care – fără scurgeri în curte, tot subsolul liceului – refăcut în proporție de 90% s-ar fi umplut de igresie și mucegai…

Bistrițeanul care conducea Primăria Bistrița, pe atunci Ovidiu Crețu, se judeca cu bistrițeanul care conducea Ministerul Dezvoltării, adică eu. Și amândoi eram colegi de partid…”, a comentat Daniel Suciu.

În vremea mandatului său la Ministerul Dezvoltării, în doar 10 luni, Daniel Suciu a direcționat câteva milioane de euro pentru finanțarea unor proiecte importante în oraș, precum reabilitarea Colegiului Liviu Rebreanu, Sala Polivalentă din Unirea și Baza Sportivă.

Deputatul a mai explicat că a trecut zilele trecute pe la Colegiul Liviu Rebreanu, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor.

Primul obiectiv pe care și l-a asumat împreună cu primarul Gabriel Lazany nu a fost pasajul din Decebal, ci Colegiul „Liviu Rebreanu”. Va fi finalizat conform promisiunilor – a mai precizat Daniel Suciu.

Cât de mult a contribuit Daniel Suciu la reabilitarea legendarului cazino din Constanța – aflați urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: