21.4 C
Bistrița
sâmbătă, august 15, 2026

VIDEO – De la Columna lui Traian, din Roma, la Severin: Tibi Ușeriu ia startul unei alergări incredibile, pe un drum istoric!

Tibi Ușeriu pleacă la Roma, iar în 7 octombrie, de la Columna lui Traian, simbol al istoriei comune, se va da startul unei alergări incredibile, pe un drum istoric. Acesta vrea să își ajute fratele, Alin Ușeriu, să strângă membri în comunitatea Via Transilvanica. Dacă totul decurge conform planului, într-o lună, frații Ușeriu se vor întâlni la Severin, la ultima bornă de pe traseu.

Via Transilvanica, drumul care unește, a creat în ultimii ani poduri de legătură între comunitățile de români de pretutindeni. Mai mult, a devenit un ambasador al României și pentru străinii care descoperă țara la pas, în toată complexitatea ei.

Este un proiect național care vorbește sincer despre noi. De aceea, are nevoie de oameni care să fie parte din comunitatea membrilor Via Transilvanica și care să susțină recurent dezvoltarea și mentenanța acestui proiect.

Tibi Ușeriu se pregătește să plece la Roma, împreună cu prietenii lui, voluntari ai Asociației Tășuleasa Social, Cristi Deac și Cătălin Sava, care îi vor fi alături. În 6 octombrie, găzduiți de partenerii noștri instituționali din Italia, vom amplasa o bornă Via Transilvanica la Roma, iar în 7 octombrie, de la Columna lui Traian, simbol al istoriei comune, se va da startul unei alergări incredibile, pe un drum istoric”, transmite Tășuleasa Social.

Dacă totul decurge conform planului, într-o lună, frații Ușeriu se vor întâlni la Severin, la ultima bornă de pe traseu.

Puteți deveni membru Via Transilvanica AICI. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.