Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă după ce un agent de pază a lovit un suporter la meciul de handbal al Gloriei Bistrița cu Râmnicu Vâlcea. Se pare că un suporter și-a scos certificat medico-legal, astfel că, cel mai probabil, urmează o plângere penală și pentru loviri și alte violențe și chiar sechestrare. SCM Râmnicu Vâlcea cere Federației Române de Handbal măsuri dure.
Meciul de handbal feminin din 12 noiembrie de la TeraPlast Arena, dintre Gloria Bistrița și SCM Râmnicu Vâlcea, din cadrul etapei a IX-a a Ligii Florilor MOL, a încins prea tare spiritele și s-a lăsat cu dosare penale.
Asta după ce agenții firmei de pază cu care are contract Gloria Bistrița au agresat suporterii echipei adverse. Imaginile făcute publice chiar de către SCM Râmnicu Vâlcea arată mai mulți agenți de pază cum iau pe sus un suporter și îl duc într-o încăpere sub tribună, iar înainte de a-l băga acolo îi aplică o lovitură în zona capului.
„Conform imaginilor aflate în posesia clubului și declarațiilor suporterilor prezenți, mai mulți membri ai galeriei Brigada Noastra au fost extrași din tribună, individual, de către agenții firmei de pază contractate de clubul organizator, într-un mod în care ridică serioase semne de întrebare privind siguranța spectatorilor într-o sală de sport, respectarea normelor de securitate și a procedurilor obligatorii la un eveniment sportiv, din partea părților implicate în organizare. Decizia de evacuare a suporterilor nostri din tribună care a fost luată de către agenții de ordine, considerăm că este în fond una abuzivă, violentă și contravine planului de acțiune, întrucât această măsură poate fi luată doar de către dispozitivul de jandarmi repartizați acestui eveniment”, precizează SCM Râmnicu Vâlcea.
Clubul reclamă faptul că agenții de pază nu au fost dublați și nici măcar coordonați de dispozitivul de jandarmi prezent la eveniment. Mai mult, susține că unii suporteri au fost sechestrați sub tribună, unde ar fi fost loviți:
„Unul dintre ei a suferit leziuni confirmate medical, fiind în posesia unui certificat medico-legal. Mai exact, dantura acestuia a suferit diferite traume severe. De asemenea, conform imaginilor video publicate aseară se observă îmbrânceli și contacte fizice aplicate suporterilor noștri, mai exact doi dintre suporterii noștri au fost loviți direct în față de către membrii firmei de pază”, mai spun reprezentanții clubului.
Poliția a deschis dosar penal pentru purtare abuzivă
Inspectoratul de Jandarmi Județean, prin purtătorul de cuvânt, Georgeta Cășvan a precizat pentru Bistrițeanul.ro că efectivul de jandarmi a asigurat măsurile de ordine publică în afara arenei sportive:
„La evenimentul sportiv din data de 12 noiembrie 2025, efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud au asigurat măsurile de ordine publică în afara arenei sportive, conform prevederilor legale în vigoare. În interiorul arenelor sportive, conform legii nr. 4, măsurile de ordine sunt asigurate de către firma de pază, nu de către jandarmi” – a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al IJJ BN.
Clubul mai spune că au fost sesizate organele competente în vederea începerii cercetărilor penale în urma agresiunii fizice a suporterilor, dar și pentru sechestrare. Deocamdată, niciunul dintre suporteri nu a depus plângere penală pentru loviri și alte violențe sau pentru sechestrare, însă cel mai probabil urmează să facă asta, având în vedere că unul dintre suporteri a scos un certificat medico-legal.
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a confirmat pentru ziarul local Bistrițeanul că a deschis un dosar penal pentru „purtare abuzivă”, autosesizându-se chiar în seara în care a avut loc meciul.
„Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.
Clubul SCM Râmnicu Vâlcea cere Federației Române de Handbal măsuri dure împotriva unor astfel de inciente.
Directorul Clubului Gloria Bistrița, Eugen Cosma, a confirmat incidentul, precizând că clubul colaborează cu două firme de pază pentru a asigura ordinea și siguranța la evenimentele sportive.
Agentul respectiv va rămâne, cel mai probabil, fără licență
Agentul care este surprins și de imagini cum lovește un suporter este angajat al firmei Pază și Intervenție SRL și, cel mai probabil, spune Eugen Cosma, va rămâne fără licență și nu va mai putea asigura paza la evenimentele sportive.
„Am avut ieri dimineață o discuție cu ei (n.r. reprezentanții firmei de pază), le-am pus la dispoziție imaginile. Nu agreem astfel de comportamente, nu încurajăm astfel de forme de violență, trebuia să îl imobilizeze și să-l predea jandarmilor. Și ei regretă incidentul, a fost o situație în care ei au fost provocați și s-au simțit amenințați… Suporterii au provocat, au făcut haos. Un singur agent a fost identificat și cel mai probabil își va pierde licența și va suporta rigorile legii”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Eugen Cosma, directorul Clubului Gloria Bistrița.













