4 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 28, 2026

VIDEO – Dr. Răzvan Ion Ruști: Boala hemoroidală are tratament până să se ajungă la bisturiu

Dr. Răzvan Ion Ruști a absolvit Facultatea de Medicină din Târgu Mureș, iar de câteva luni s-a mutat la Bistrița. Face parte din echipa de gărzi de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, iar la Clinica Alteo îi consultă gratuit, pe baza unei trimiteri de la medicul de familie, pe bistrițenii ce suferă de boala hemoroidală. Descoperită la timp, această afecțiune poate fi tratată și fără bisturiu – a explicat tânărul chirurg la emisiunea „Medicină pe limba ta”.

Dr. Răzvan Ion Ruști, medic specialist Chirurgie Generală, este unul dintre tinerii chirurgi care s-au mutat recent în orașul nostru, pe care-l consideră a doua sa casă.

Face parte din echipa de gărzi de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița și spune că „este un challenge destul de mare pentru mine, căruia eu consider, la ora actuală, că i-am făcut față și încă îi fac și îi voi face. Îmi place foarte mult orașul, îmi plac foarte mult oamenii, e un oraș de viitor„.

Originar din Brăila și absolvent al Facultății de Medicină din Târgu Mureș, acesta a explicat, la emisiunea „Medicină pe limba ta”, care sunt motivele pentru care a ales să vină la Bistrița.

Vreau să plec un pic de la origini și să vă spun că orașul meu natal este Brăila, unde este o vorbă – Ca să faci medicină adevărată ori iei trenul către București, ori treci Carpații. Și mi-am luat inima în dinți, susținut de familie, mai ales de mătușa mea, medic primar ortoped.

Am fost cumva împins de la spate ca să trec Carpații. Am ajuns în Târgu Mureș la o simulare, înainte de admitere, și mi-a plăcut foarte mult orașul. Mi-au plăcut perspectivele în care am fost cuprins și nu regret nici până în ziua de astăzi pasul pe care l-am făcut.

Făcând facultatea la Târgu Mureș și implicit rezidențiatul și încă trei ani de specialitate, cumva acest pas a venit din sinceritate și din dragoste, în momentul în care mi-am întâlnit soția (n.r. Dr. Oana Ruști – medic rezident Chirurgie Generală)”, a mărturisit dr. Răzvan Ion Ruști, invitat în emisiunea „Medicina pe limba ta”.

A ales Chirurgia Generală din pasiune și spune că este un medic care se pune în pielea pacientului, gândindu-se la recuperarea lui.

Am ales Chirurgia Generală din pasiune, cumva dintr-o cale pe care mi-am găsit-o fără să vreau. Fiind student la Medicină, orientat în direcția Ortopedie, de mătușa mea, cum vă spuneam, practicile de vară mi-au fost instituite la Galați, la Spitalul Universitar. Totuși intram în operații, ajutam, dar nu mi-am găsit vocația. Și mi-am găsit-o în momentul în care am început să fac gărzi.

Mi-am spus STOP, eu ce vreau să devin? Și acela a fost momentul. (…)

Eu sunt un medic care se pune în pielea pacientului. Mă gândesc foarte mult la recuperarea lui. Studiind în amănunt intervențiile chirurgicale, am observat că în literatura de știință se pune mai puțin accent pe recuperarea pacientului.

Întotdeauna, înainte să recomand o intervenție chirurgicală, de primă intenție am analogia de a propune o abordare minim invazivă a cazului, indiferent de patologia respectivă. Și asta e ceea ce vreau să fac mai departe. (…)

Sunt intervenții minim invazive după care pacienții a doua zi, dacă nu a treia, pot părăsi serviciul de Chirurgie Generală. Și asta mă interesează să abordez pe viitor”, a mai explicat dr. Răzvan Ion Ruști.

Prima sa gardă la spitalul din Bistrița a fost una pe care o va ține minte toată viața.

Prima gardă, chiar din prima zi. Așa mi-am început parcursul la Bistrița. Am avut un challenge pe care nu-l voi uita prea ușor. Am avut un traumatism din accident rutier, în urma căruia pacienta a suferit o ruptură de splină. Dar nu orice fel de ruptură. Accidentul survenise în urmă cu 9 zile. Deci pacienta a stat cu niște cheaguri de sânge la splină.

Pierduse cam jumătate din cantitatea de sânge, dar nu a venit pentru paloare sau dificultate de alimentație, ci pentru durere la nivelul coastelor. Avea și două fracturi costale, pe partea stângă. A venit chiar pe picioarele ei.

Pacienta, obeză, cu boli asociate, la o vârstă tânără de 49 de ani, a fost operată cu succes. Am avut un prag de dificultate destul de mare, dar am reușit să mă descurc și să duc până la capăt intervenția chirurgicală. Mulțumesc colegilor pentru susținere„, a mai adăugat acesta.

Dr. Răzvan Ion Ruști a vorbit și despre boala hemoroidală, o afecțiune des întâlnită în rândul populației, mai nou și în la vârste foarte tinere, care, netratată la timp poate avea complicații grave.

Una dintre cauzele majore, pe care am întâlnit-o în cabinetul de Proctologie, este constipația. Constipația cronică și efortul la defecație. Noi vedem de fapt efectul acestei boli. Cauzele sunt mult mai sus. Și aici mă refer chiar la anumite infecții pe care pacientul le are la nivelul intestinului, de care nu se prea vorbește.

Această boală nu trebuie neglijată, chiar de la primele simptome. Aș vrea ca lumea să se gândească că de la o simplă constipație, de la un efort de defecație, statul prelungit pe toaletă, ești predispus să ai această boală hemoroidală.

Alte cauze ar fi sedentarismul sau sarcina, la femei. Sunt lucruri pe care lumea le ignoră. Totul pleacă de la alimentație, dietă săracă în fibre, lipsă de hidratare, obezitate, tuse cronică… sunt foarte multe cauze„, a mai completat.

Acesta a mai precizat că îi învață pe pacienții săi inclusiv cum să se alimenteze corect fiindcă peste 90 la sută dintre ei nu știu acest lucru.

De asemenea, dr. Răzvan Ion Ruști a mai spus că marea majoritate a pacienților suferă de hemoroizi interni și nu au o durere exacerbată, nu sunt împinși să meargă la medic și neglijează această boală.

Eu încerc, chirurg fiind, ca pacientul să nu ajungă la intervenția chirurgicală – ultimul stadiu în care pur și simplu ceea ce fac nu merge. Peste 90 % dintre pacienți sunt mulțumiți de tratamentul pe care îl institui.

Dacă pacienții vin în timp util, într-un stadiu de I-II, maxim III, se poate rezolva și fără bisturiu. Totul, bineînțeles, cu voința pacienților. Și nu doar tratamentul pe care-l fac eu, ci stilul de viață al pacienților, pe care încerc să-l schimb, după prima vizită.

Sunt pacienți care nu au posibilitatea financiară să efectueze un consult și să fie tratați corespunzător. Și atunci, eu am adus această posibilitate, de a vedea în clinică (n.r. – Clinica Alteo, situată pe str. Lucian Blaga, nr. 17, Bistrița) cu bilet de trimitere de la medicul de familie.

Oamenii pot să mă caute și să efectuăm un consult proctologic decontat, adică fără bani. Cu acest bilet de trimitere este decontată și anoscopia.

Este o investigație minim invazivă în urma căreia, la nivelul canalului anal și implicit a rectului, se introduce un tub, anoscop, și prin intermediul acelui anoscop se vizualizează hemoroizii interni și nu numai”, a adăugat medicul.

Pe baza biletului de trimitere se pot face 3-4 ședințe, astfel că pacientul poate fi văzut de mai multe ori.

Boala hemoroidală netratată poate duce la complicații, iar dr. Răzvan Ion Ruști le recomandă celor care prezintă simptome să nu le neglijeze și să ceară ajutor specializat din timp.

Emisiunea „Medicina pe limba ta” este un proiect de educație pentru sănătate inițiat de Bistrițeanul.ro și susținut de Policlinica MED TOTAL – Str. 1 Decembrie, Nr. 30, și de Clinica ALTEO – str. Lucian Blaga, nr. 17.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: