21.6 C
Bistrița
sâmbătă, mai 16, 2026

VIDEO: Familia bărbatului din Nepos care și-a incendiat soția și copiii spune că acesta avea probleme psihice și i se schimbase tratamentul

Comunitatea din Nepos e șocată după ce un localnic a dat foc casei în care se aflau soția și copiii lui. Deși nu au mai fost incidente până acum, bărbatul era cunoscut ca având afecțiuni psihiatrice în ultimii ani. Mama bărbatului a explicat că acesta își schimbase tratamentul de curând, iar gestul făcut ieri a fost unul impulsiv, pe care acum nu și-l poate explica.

Un caz șocant a avut loc ieri în Nepos, în casa unor Un cuplu s-a certat, bărbatul s-a enervat cumplit și a dat foc casei unde se aflau soția și cei trei copii ai lor.

S-au certat, el a plecat, a cumpărat benzină, s-a întors și a stropit în casă și a dat foc” a povestit jurnaliștilor un vecin al familiei.

Se pare că soția s-ar fi aruncat în fața bărbatului, să-i ia bricheta, în încercarea de a-l opri, iar astfel a căzut victima flăcărilor. Arsurile tinerei mame, de 32 de ani, sunt pe 90 la sută din corp, fiind internată într-o clinică de specialitate din București, în stare gravă. Medicii sunt încă rezervați cu privire la șansele de supraviețuire, starea ei fiind deocamdată stabilă.

Femeia ar fi reușit totuși să-și apere fetița de 9 ani, care are arsuri doar pe 20 la sută din corp. Și copila este internată tot într-un spital din București.

Copiii ceilalți erau la etaj, de aia au scăpat. Ei au și sunat la 112. Și acum sunt la bunicii din partea bărbatului” au mai explicat vecinii jurnaliștilor Antena 1.

Bărbatul ar fi avut probleme psihice, iar de curând și-ar fi schimbat tratamentul

Mama bărbatului a explicat că fiul său a început să se confrunte cu probleme după ce s-a întors în țară, după ce a lucrat în Franța, în perioada pandemiei. Femeia a mărturisit că fiul său a stat un an acasă, izolat. Apoi a luat tratament și și-a revenit. I-a fost schimbat tratamentul ulterior și se pare că lucrurile s-au înrăutățit.

De asemenea, mama bărbatului povestește că acesta se trezea noaptea și aprindea luminile, spunând că este urmărit.

Bărbatul a suferit și el arsuri, fiind internat în spitalul din Bistrița. Acesta nu își poate explica reacția pe care a avut-o ieri și ceea ce a făcut. Astăzi a fost externat și dus la audieri. Va fi plasat în arest preventiv, iar apoi procurorii vor lua o măsură preventivă în ceea ce-l privește.

Bărbatul este cercetat acum pentru tentativă de omor.

Mai multe informații despre incidental de ieri puteți citi aici:

FOTO – GEST CRIMINAL la Nepos: A dat foc camerei unde erau soția și cei trei copii

Declarațiile procurorului cu privire la caz, aici:

VIDEO: Bărbatul de 42 de ani din Nepos care și-a incendiat soția a fost externat și dus la audieri la Parchet

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...