10.4 C
Bistrița
joi, aprilie 2, 2026

VIDEO – IPJ BN: Persoană amendată pentru că a făcut scandal în fața unei secții de votare. Posibilă tentativă de fraudă electorală la Silivașu de Câmpie

De la începerea procesului de vot și până la ora 20.30, în județul Bistrița-Năsăud au fost înregistrate 6 cazuri de posibile incidente electorale. O persoană a fost amendată pentru că a făcut scandal în fața unei secții de votare. Posibilă tentativă de fraudă electorală la Silivașu de Câmpie:

Astfel, trei dintre cazurile semnalate, în urma verificărilor efectuate de către polițiști nu s-au confirmat, o semnalare nu a fost de competența MAI și a fost declinată către Autoritatea Electorală Permanentă.

În cazul unei persoane care în urma exercitării votului, a devenit recalcitrantă, a tulburat ordinea publică și a adresat cuvinte și expresii jignitoare în afara secției de votare a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 700 de lei. În cazul unei sesizări de fraudă electorală, polițiștii continuă verificările”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Legat de sesizarea de fraudă electorală, la Silivașu de Câmpie a fost semnalat prin 112 faptul că semnăturile de pe cererile pentru urna specială nu corespund cu cele de pe extrasul din lista electorală permanentă.

Pe parcursul acestei zile, la nivel județean au fost mobilizați peste 600 de angajați MAI care au avut ca principale atribuții menținerea climatului normal de siguranță publică, asigurarea protecției secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale.

Misiunile angajaților MAI continuă și în următoarele ore, inclusiv după închiderea secțiilor de vot, când vor fi implicați în misiuni de asigurare  a securității materialelor electorale și a documentelor rezultate în urma votării, pe timpul transportului acestora de către președinții birourilor electorale ale secțiilor de vot către birourile electorale ierarhic superioare.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Premieră la Bistrița – Conferința „Eu și Copilul”: Soluții concrete pentru provocările părinților și profesorilor. Invitați: Experți de top în educație și sănătate

Ce soluții practice putem aplica provocărilor actuale din educație? Cum susținem dezvoltarea copiilor și cum le oferim încredere în sine? Unde se află echilibrul între tehnologie și procesul de învățare? Sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în conferința „Eu și Copilul”, în premieră la Palatul Culturii din Bistrița.

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...