24.7 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

VIDEO: Percheziții la braconieri din Bistrița-Năsăud!

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 6 iunie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean pun în executare 5 mandate de percheziție domiciliară.

Perchezițiile vizează documentarea activității infracționale a cinci persoane, cercetate pentru comiterea mai multor infracțiuni de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, persoanele în cauză ar fi folosit arme letale deținute ilegal și legal la acțiuni de braconaj cinegetic, în păduri din apropierea localităților de domiciliu.

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul Poliției orașului Beclean, Poliției municipiului Bistrița și Serviciului Criminalistic”, potrivit IPJ BN.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: