1.6 C
Bistrița
joi, ianuarie 29, 2026

VIDEO Poiana Ilvei: A scăpat „ieftin” după ce a plonjat cu mașina în râul Ilva

Un bărbat de 49 de ani a scăpat cu răni ușoare, după ce a plonjat cu mașina în râul Ilva. Accidentul a avut loc în localitatea Poiana Ilvei.

Un bărbat de 49 de ani a ajuns astăzi, după prânz, cu mașina în râul Ilva. Accidentul a avut loc pe raza comunei Poiana Ilvei.

Bărbatul se afla singur în mașină și a fost scos afară de către ceilalți participanți la trafic.

„Victima în vârstă de 49 de ani este conștientă, cooperantă, prezintă traumatisme ușoare la nivelul capului și umărului, iar după acordarea primului ajutor, paramedicii îl vor transporta la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite”, informează ISU Bistrița-Năsăud.

„Din primele date, un bărbat de 49 de ani, din Poiana Ilvei, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Magura Ilvei-Poiana Ilvei, a pierdut controlul direcției și a căzut în albia râului Ilva.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul”, precizează IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: