13.8 C
Bistrița
vineri, martie 27, 2026

VIDEO: Și școlile din Bistrița Năsăud au primit amenințări! Autoritățile au cerut intensificarea pazei

Mai multe amenințări au fost trimise la adresa școlilor, la nivel național. Deși acest lucru se întâmplă de câteva zile, doar azi au fost vizate și școli din județul nostru. ”Am cerut intensificarea pazei. Luăm în serios fiecare mesaj!” au transmis autoritățile județene.

De câteva zile, școli, spitale și alte instituții de la nivel național au primit pe mail mesaje de amenințare. Astăzi s-a trimis un nou mesaj, de această dată fiind cuprinse și unități de învățământ de la noi din județ.

„Voi intra în şcoală cu două pistoale Beretta” sau  „Voi provoca un adevărat masacru” – printre frazele scrise de emițătorul mailurilor.

Vă anunț că au fost trimis și la unele unități de învățământ din județul nostru mesaje de amenințare. Am discutat și cu cei de la poliție, dar și cu primarii UAT-urilor, să intensifice paza și să fie mai vigilenți!” a transmis prefectul Teofil Cioarbă în cadrul conferinței de presă de la Colegiul Prefectural.

Poliția a confirmat că astăzi au fost primite mai multe amenințări.

Astăzi, 24 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsaud a fost sesizat cu privire la faptul că mai multe unități de învățământ din județ au primit, pe adresele de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.

Structurile competente desfășoară în continuare verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației” au transmis reprezentanții IPJ BN.

Prezent la Colegiul Prefectural a fost și comisarul șef Claudiu Jurcan, șeful adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița – Năsăud.

Unitățile de poliție în colaborare cu SRI au făcut verificări și nu există indicii care să arate că această amenințare ar fi reală. Tratăm orice sesizare cu seriozitate și vom continua cu verificările până la clarificarea situației. Preocuparea MAI este siguranța elevilor” a declarat Claudiu Jurcan.

Întreaga declarație, mai jos:

Conform presei naționale, la această oră este audiat un tânăr de 17 ani, bănuit de emiterea mesajelor de amenințare.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală

Comunicat de presă: „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei”

Primăria Bistrița anunță semnarea contractului de finanțare nr. 477/19.03.2026 pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei, strada Rodnei nr.3, municipiul Bistrița”.

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...