29.6 C
Bistrița
joi, august 6, 2026

VIDEO: Șofer oprit cu forța, cu ”zimți” pe șosea. Gonea pe DN 17 deși consumase alcool și avea permisul deja reținut

Polițiștii au făcut azinoapte semn unui șofer să opreacă mașina cu care circula, în viteză, pe DN 17. Șoferul nu s-a conformat, așa că polițiștii l-au așteptat cu ”zimți” pe șosea.

Un tânăr de 20 de ani, din Sângeorz Băi, gonea cu mașina, azi-noapte, pe DN 17, pe Valea Bârgăului. Avea în dreapta o adolescentă de 17 ani, din Livezile, ca pasageră.

Polițiștii i-au făcut semn să oprească, dar acesta nu s-a conformat.

La data de 19 iunie a.c., în jurul orei 03.00, echipajele aflate în dispozitiv au fost solicitate în sprijinul echipajului Biroului Ordine Publică, în vederea depistării în trafic a unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie care nu a oprit la semnalul inițial al polițiștilor, continuându-și deplasarea înspre Unirea.

Autoturismul urmărit fusese observat și de către un echipaj al Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, în timp ce se deplasa cu viteză, pe Drumul Național 17, prin Livezile.

În Unirea, polițiștii Biroului Rutier au interceptat autoturismul și au folosit dispozitivul special de oprire forțată. După oprire, conducătorul auto a coborât din vehicul și a încercat să fugă, fiind urmărit și imobilizat de polițiști. Ulterior acesta a fost condus la sediul Poliției municipiului Bistrița” au transmis reprezentanții IPJ BN.

Și băut și cu permisul suspendat

Pe când au făcut verificările, polițiștii au aflat și motivul pentru care acesta nu oprise.

Polițiștii au efectuat controlul autoturismului, dar și acelor două persoane, nefiind descoperite bunuri sau substanțe interzise.

Tânărul de 20 de ani fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i ulterior recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.

În urma verificărilor, polițiștii au constat faptul că șoferul avea drept de a conduce cu valabilitate temporară, fiindu-i reținut permisul de conducere în data de 14 iunie a.c., pentru adoptarea unui comportament agresiv în conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările pentru documentarea faptei” se arată în comunicatul IPJ BN.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. oprirea a fost pe bulevardul andrei mureșeanu,cautati mai bine informațiile data viitoare nu mințiți lumea cu stiri false!!!!Multumesc!

    • Noi nu avem niciun bulevard cu un astfel de nume….și dacă bine ai citit, informațiile despre locul unde a fost oprit sunt date de către poliție. Dacă nici ei nu știu unde a avut loc acțiunea…

  2. important este ca au oprit un dobitoc cu aere englezesti mai devreme am citit despre alt CERCOPITEC care a intrat intr o casa la intrarea in blajeni tot baut si sigur viteza mare

  3. Nu are importanta unde l-au oprit pe ” der. be.deu „… important este ca l-au prins si i-au aplicat ceia ce i se cuvenea pentru faptele comise. Astfel de der.bed. ei, bine ar fi sa fie si ” impuscati ” daca nu opresc la controlul politienesc ptr. ca numai asa sunt ” potoliti ” si numai asa vor intelege ca ” legea-i lege ” si trebuie respectata, iar actele de huliganism, sa le aplice acesti der. be .dei, acolo in trarile unde le-au invatzat… iar ” copilele ” intrate in calduri, sa se gandeasca bine cu cine … sau la cine se urca in masina …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: